Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2019
Declarații politice · respins
Cristina Burciu
Discurs
„Majorarea alocațiilor de stat pentru copii, o realizare incontestabilă a majorității parlamentare PSD”
Majorarea alocațiilor pentru copii este un câștig important al votului Legii bugetului de stat pentru acest an, reușit de majoritatea parlamentară PSD, în ciuda împotrivirii opoziției. Pentru realizarea acestui deziderat Guvernul va proceda la creșterea deficitului de la 2,55% la 2,76% din PIB, însă ținta de 3%, stabilită pentru finalul acestui an, nu va fi depășită.
Faptul că alocațiile de stat pentru copii vor fi aproape dublate, ajungând la 150 de lei, față de 84 de lei, și la 300 de la 200 pentru copiii de până la doi ani, constituie o realizare concretă a PSD, în condițiile în care amendamentul inițial nu avea o sursă de finanțare corectă și bazată pe realitățile bugetare actuale.
În aceste condiții, după amendamentul propus de PSD, singura posibilitate de a operaționaliza aceste majorări începând cu 1 martie a.c. este emiterea unei ordonanțe de urgență a Guvernului prin care să fie reglementat corect calculul acestor alocații.
Pentru cei care au uitat, reamintesc și faptul că tot PSD a efectuat ultima creștere a alocațiilor de stat pentru copii, printr-un act normativ intrat în vigoare din iunie 2015, care
a permis dublarea acestora la 84 de lei, precum și creșterea la 200 de lei a alocațiilor de stat pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei și 18 ani de la 84 de lei.
De altfel, bugetul de stat pentru anul 2019 este, în ansamblu, unul al investițiilor și al dezvoltării României.
Cele mai importante domenii vizate sunt educația, sănătatea, infrastructura de transport și dezvoltarea locală, suma repartizată investițiilor fiind cu peste 15 miliarde lei mai mare față de anul trecut.
În concluzie, cei care și-au arogat meritele pentru creșterea alocațiilor de stat pentru copii au făcut-o total nejustificat, deoarece decizia era inaplicabilă în condițiile respective. Mai mult, votul final pe marginea Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a arătat, în mod indiscutabil, cine a dorit majorarea alocațiilor copiilor, precum și cine dorește dezvoltarea și bunăstarea României!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.