Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Virgil Pop
Discurs
„Marea debarasare”
„Marea debarasare” – așa se numea programul guvernamental prin care autoritățile române și-au propus să scape de vechiturile electrice și electrocasnice din casele românilor, însă, de ceva vreme, Guvernul pare să aplice acest program unei arii mai extinse, și anume întregului popor român.
Este clar ca bună ziua că cetățenii României, la fel ca multe alte lucruri, cum ar fi Constituția, justiția, democrația etc., au început să îi incomodeze pe guvernanți, ori la pungă, ori în planurile de controlare a bunurilor publice. Este lesne de înțeles de ce. Cetățenii, fie ei bugetari sau nu, sunt într-o oarecare măsură dependenți de banii statului. Or, aici, cetățenii au intrat în competiție directă cu cei de la putere, pentru care pușculița României a devenit bun comun. Dar guvernanții nu stau cu mâinile în sân și, în spiritul programului de care vă spuneam, au făcut tot ceea ce le-a stat în puteri pentru a-i subjuga pe români: le-au tăiat drepturile, veniturile și demnitatea, indiferent dacă acești oameni sunt medici, profesori, funcționari. Nici mamele nu au scăpat din acest program și nici șomerii, nici persoanele cu dizabilități, nici militarii, nici pensionarii. Nimeni nu a fost cruțat. Toți cetățenii, până la ultimul om, au trebuit să plătească pentru neobrăzarea de a spera la banii publici ce li se cuveneau în calitatea lor de contribuitori clasici și constanți la bugetul de stat.
Nici apelul la justiție pentru recuperarea veniturilor cuvenite nu s-a dovedit un gest câștigător, pentru că în România anului 2011 Guvernul este mai presus de lege, de Constituție, și emite hotărâri de anulare a sentințelor judecătorești, o încălcare halucinantă a tuturor regulilor constituționale, morale și de drept din orice joc democratic existent pe planetă!
Dacă românii au mai sperat că vor mai avea totuși acces la sănătate, educație sau că vor mai putea vreodată să își închege vreo afacere, ei bine, zilele acestea, Guvernul a dat semne că nici aceste deziderate nu intră în planul guvernamental. Am rămas pur și simplu înmărmurit când am văzut cum sute de pacienți, copii, lăuze, medici și lucrători au fost efectiv evacuați din spitale, în grabă, fără niciun plan coerent de relocare și stabilizare a acestor oameni. Am urmărit uluit felul în care Guvernul a decis să plafoneze salariile profesorilor și văd zi de zi cum societatea românească se degradează din cauza acestui Guvern.
Premierul Emil Boc turuie de ceva săptămâni încoace că ieșim din recesiune, că planul guvernamental are succes și
se îndreaptă într-o direcție bună. Abia acum înțeleg, de fapt, intențiile acestor oameni. Da, ei, cei ce se înfruptă din banii publici, ies din criză, ies din recesiune, pentru că au reușit să îi despoaie pe români de toți banii cuveniți. Da, planul guvernamental are succes, pentru că românii sunt din ce în ce mai sărăciți, subjugați și supuși unor bătăi de joc inimaginabile, pentru a fi, astfel, controlați și manipulați mai ușor. Și da, dacă nu vom da totul pentru a împiedica acest lucru, și nu mă refer aici doar la noi, cei din opoziție, ci la întreg poporul român, lucrurile vor duce inevitabil în direcția dorită de cei de la putere: adică înspre un stat lipsit de orice fărâmă de reguli democratice.