Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Declarații politice · adoptat
Daniel Buda
Discurs
„Marea păcăleală socialistă de 1 aprilie”
Ziua de 1 aprilie are o semnificație aparte. Încă din Antichitate, majoritatea culturilor obișnuiau să sărbătorească Anul Nou cândva în jurul echinocțiului de primăvară, respectiv în această dată. În 1562, Vaticanul a instaurat calendarul care este folosit și în prezent, numit calendarul gregorian (după numele papei din acea perioadă), și Anul Nou a devenit 1 ianuarie. Deși se luase această hotărâre, o parte din populație nu aflase încă sau pur și simplu o ignorau și sărbătoreau în continuare trecerea în anul nou pe data de 1 aprilie. Aceștia erau numiți „Nebunii din aprilie” și erau ținta glumelor și păcălelilor, toate acestea din cauza unei comunicări deficitare, dar mai cu seamă din cauza împotrivirii oamenilor la schimbarea tradițiilor. Aș putea spune că cel puțin noi, românii, din acest ultim punct de vedere, mai avem foarte multe de învățat, dacă este să ne referim strict la reacțiile privind adoptarea oricărei măsuri de refomare și modenizare a statului român.
Însă revenim la însemnătatea zilei de 1 aprilie. Tocmai în această zi deosebită, județul Cluj, de unde vin și eu în calitate de parlamentar, a avut ca oaspete de „onoare”, la sfârșitul săptămânii trecute, pe celebrul lider al socialiștilor liberali, Victoraș Ponta. Evident, domnul Ponta nu a venit în periplul său prin România să viziteze muzeele din municipiul Cluj-Napoca, ci, din contră, a venit cu un scop clar definit, și anume acela de a semna protocolul de colaborare la nivelul județului Cluj dintre PSD și ACD (PNL – PC). Desigur, cum este și firesc, semnatarii acestui protocol și-au stabilit obiectivele plecând de la desemnarea candidaților în baza unor cercetări riguroase sociologice, câștigarea alegerilor, pacte de agresiune și neagresiune.
Evident, părerea unanimă a tuturor celor implicați a fost că este un moment istoric pentru socialiști și liberali. Este un moment istoric, firește, cu dublă semnificație, și anume, plecând de la ceea ce menționam anterior cu privire la ziua de 1 aprilie, după modelul deja consacrat de socialiști, vor sărbători victoria înaintea rezultatelor, iar pe de altă parte mult dorita cucerire a „județului lui Emil Boc” este o mare păcăleală pentru ei.
În calitate de președinte al organizației județene Cluj, nu pot decât să spun că, din fericire, electoratul județului Cluj este unul educat și inteligent. Nu poate fi păcălit cu promisiuni deșarte. Sigur, marea păcăleală de 1 aprilie de la Cluj va rămâne în istorie ca un eveniment important.
Pe de altă parte, în lipsă de alte subiecte și de dragul de a da bine în fața camerelor de luat vederi, liderul socialiștilor a trecut la partea cu acuzațiile către parlamentarii PDL Cluj, acuzându-i de inconsecvență în declarații și atitudini, având ca argumente reacțiile față de propunerea ca Parlamentul să formuleze un răspuns față de declarațiile premierului maghiar Viktor Orbán. Eu nu pot decât să sper în maturizarea politică a acestui așa-numit lider și să facă diferența dintre realitate și utopie, în schimb eu îl voi asigura că nu vom face niciodată abstracție de la prevederile legale și constituționale din dorința de a face rating, nu voi apela niciodată la tot felul de tertipuri care ar putea avea un impact negativ asupra statului român.