Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Claudiu Augustin Ilișanu
Discurs
„Marșul «Aerul poluat ucide», o inițiativă de conștientizare a pericolului poluării și de prețuire a mediului înconjurător”
Pe data de 13 aprilie s-a organizat în patru orașe din țară – București, Iași, Brașov și Timișoara – marșul „Aerul poluat ucide”, care și-a propus să tragă un semnal de alarmă față de poluarea excesivă în special din marile orașe, unde industrializarea aduce cu sine dezavantajele unei contaminări excesive cu gaze de eșapament. Numeroase afecțiuni sunt cauzate de expunerea la un aer poluat, cum ar fi astmul bronșic sau acutizarea altor afecțiuni respiratorii în principal, la care se adaugă reacțiile alergice prin mecanism de hipersensibilizare: bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar sau reducerea fertilității. Deși toate acestea sunt de foarte multe ori ignorate de noi, pentru că nu produc efecte imediat vizibile, se estimează că, în medie, anual, 25.000 de cetățeni români ajung la afecțiuni grave din cauza poluării.
Marșul „Aerul poluat ucide” este o inițiativă care arată că cetățenilor le pasă de mediu. Acesta s-a realizat la inițiativa a cinci organizații nonguvernamentale, în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul calității aerului”.
La nivel mondial, evaluări ale numeroși specialiști din domeniul mediului au arătat că protejarea aerului respirat nu este un capriciu, ci o necesitate care ne protejează pe noi toți de afecțiuni severe. Instituțiile statului și politicile europene sunt la fel de conștiente de aceste aspecte ale poluării aerului, existând diverse strategii pentru o mai mare grijă față de mediu.
Este cert că trebuie să existe un echilibru între economie, producție, politici și grija față de mediu, care să aducă grija pentru o viată sănătoasă pentru noi și mai ales pentru urmașii noștri. Viața și sănătatea noastră sunt facilitate și de compoziția aerului existent, motiv pentru care astfel de inițiative de conștientizare a populației cu problematicile mediului nu fac altceva decât să ne reamintească că trebuie să prețuim mediul și să facem fiecare câte ceva pentru a reduce poluarea.
Țara noastră face demersuri importante în perioada deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene în vederea reducerii emisiilor de carbon și realizarea de strategii pentru îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris. Este dificil a crea un echilibru între o tendință de creștere a productivității și totodată o reducere a emisiilor de carbon. Însă, prin strategii vizionare, vom fi capabili să aducem o îmbunătățire a politicii de mediu, prin acțiuni de care să beneficiem noi și urmașii noștri, prin păstrarea unui aer curat și prin conservarea mediului înconjurător. Fiecare dintre noi respiră zilnic aproximativ 20.000 de litri de aer. Să acordăm atenție acestui neprețuit aer, așa cum dăm interes celorlalte aspecte ale vieții cotidiene!
Peste 90% din populație, la nivel mondial, respiră un aer poluat. Așadar, suntem mai expuși decât credem acestui tip de poluare. Trebuie să respectăm standardele calității aerului din Uniunea Europeană și să acționăm fiecare dintre noi pentru un aer mai curat, care ne protejează în primul rând sănătatea.