Vasile Popeangă

„Mărul, para și reforma”

De-a lungul istoriei acestui popor, hărăzit de Dumnezeu să trăiască pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, reformele au stat sub semnul binelui public. Din cele mai vechi timpuri, reformatorii și-au desfășurat activitățile novatoare sub stindardul național, fie că acesta era, pe vremea dacilor, vestitul cap de lup, fie că era drapelul cu însemnele vremii lui Ștefan, lui Mihai, ori colonelului Cuza.

Din păcate, epigonismul care s-a înrădăcinat în România ultimelor două decenii arată că spiritul național este pe cale de dispariție. Acum, reformele nu se mai fac în interesul poporului român, ci în numele binelui de grup: fie că este grup partizan sau grup de interese... Poporul nostru are o vorbă: „Interesu’ poartă fesu’”. Din păcate, gălețile portocalii au făcut distincția culorii fesului, care nu a devenit tricolor, așa cum ar fi fost normal în orice stat din lume, ci doar portocaliu. Că această culoare aparține unui partid nu este o problemă, deoarece fiecare formațiune politică este liberă să își aleagă elementele distinctive după cum dorește, însă odată ajunsă la cârma țării, culoarea miniștrilor, președintelui și oricărui alt ales al temporarei puteri trebuie să devină culoarea interesului național. În România zilelor noastre, se întâmplă un efect exact invers: nu partidul este pus în slujba națiunii, ci întreaga națiune trebuie pusă în slujba partidului aflat la putere!

Însă, acum, și partidul aflat la putere trece printr-un proces de năpârlire politică. De fapt, acesta nu este unul nou:

s-au mai culcat portocaliii pe stânga și s-au trezit pe dreapta... Acum însă, cum ar zice, iarăși, poporul român, cioara își revopsește penele! Nu numai că vrea să-și schimbe numele – cum face orice femeie când se mărită –, însă, mai nou, au început să-i înțepe până și spinii unicului trandafir de pe steag! Și, cum e normal, și-ar dori ceva mai puțin țepos, dar nu mai puțin reformator! Astfel, o frumoasă propunere din public făcea trimitere la nod, ca să fluture (nu numai la Suceava!) pe stindardul portocaliilor. N-a prea fost apreciată, întrucât mai degrabă trimitea mintea cetățeanului de rând la strânsul curelei. Iar nodul arăta unde anume se va strânge cureaua: în jurul gâtului! Și nu se face ca tocmai tu, partidul reformatorilor politicii, să te identifici cu spânzurătoarea ori cu broscoiul din gâtul domnului Ioan Oltean!

Simbolistica marinărească, atât de dragă portocaliului-șef de la Cotroceni, a fost amintită și prin propunerea ca, pe steag, să li se fâlfâie o ancoră. Bineînțeles, refuzul a fost spontan: de ce să redeschidem, oficial, reformarea flotei, că de-abia s-au stins ecourile scandalului! S-a mai propus roza vânturilor, însă iarăși nu s-a dorit să se creadă că PD-L este reformatorul unei Românii care, din stat unic, să devină un stat împrăștiat în toate vânturile, deși voturile au venit din toate vânturile, mai ales la ceas de seară...