Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Viorel Palașcă
Discurs
„Măsluirea datelor oficiale – fundamentul mincinos al Guvernului Boc de ieșire din recesiune!”
În lipsa performanței guvernamentale și a măsurilor de relansare a economiei românești, Cabinetul Boc adoptă alte metode pentru a demonstra contrariul în fața opiniei publice, chiar și în fața reprezentanților EUROSTAT, a oficialilor de la Bruxelles și a reprezentanților FMI. Este vorba despre ascunderea și măsluirea datelor economice oficiale, măsură specifică regimurilor dictatoriale și care amintește de perioada comunistă de dinainte de 1989.
EUROSTAT a anunțat acum câteva zile că are rezerve în privința calității datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA 95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului. Anunțul EUROSTAT pune într-o lumină proastă autoritățile de la București și nu face decât să confirme haosul care domnește în rândul instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, politizarea lor, precum și incompetența Guvernului Boc care, precum proverbul: „una spune, alta face”.
Precizările EUROSTAT pun astfel în discuție respectarea angajamentelor Guvernului PDL asumate în fața FMI și a Uniunii Europene. Este clar că actuala guvernare are o problemă de credibilitate, că discursul liderilor PDL despre reforma statului este unul demagogic, fără acoperire economică, și că preconizata ieșire din recesiune reprezintă doar o vorbă goală, doar poleită frumos la nivel declarativ și măsluită în datele oficiale. Din păcate, nu este prima oară când Executivul condus de Emil Boc procedează astfel.
Un alt exemplu este oferit de Curtea de Conturi în Raportul public pe anul 2009, prezentat opiniei publice de curând. Capitolul 2 al Raportului, ce se referă între altele și la auditul privind bugetul pe anul 2009, menționează ca o concluzie privind activitatea Guvernului, „denaturarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice, centralizate la nivelul MFP”.
Raportul precizează un lucru foarte grav, și anume că: „S-au constatat diferențe între încasările la bugetul de stat în anul 2009, raportate prin contul de trezorerie 20 „Veniturile bugetului de stat” și preluate în contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2009 și încasările la bugetul de stat pe anul 2009, raportate prin situațiile financiare ale MFP/ANAF, în sumă de 596.656 mii lei, reprezentând venituri aferente anului 2009, încasate în anul 2009 și neînregistrate în conturile de venituri ale bugetului de stat și neraportate în situațiile financiare ale ANAF, ale MFP, precum și cele ale instituțiilor publice centralizate la MFP”. Nu
știm nici până astăzi dacă acești bani, deloc puțini, au intrat sau nu în trezorerie, dacă sunt reali sau nu, dacă au fost încasați sau nu de ANAF.
Până a primi lămuriri din partea Guvernului, nu putem spune decât că, în lipsa măsurilor de ieșire din criză și de stimulare a mediului economic, actuala putere PDL preferă să lupte într-un alt registru, cel mediatic, măsluind datele statistice, în speranța deșartă că un 0,1% creștere economică reprezintă o victorie politică și electorală. În realitate, Guvernul se păcălește singur, minte instituțiile în fața cărora și-a asumat angajamentele economice și încearcă fără succes să-i mintă pe români, cărora le amanetează, sperăm că nu pentru mult timp, viitorul, compromițând orice șansă de redresare economică a României pe termen scurt și mediu.