Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2018
other · adoptat
Cristina Elena Dinu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
„Măsuri ale guvernării PSD–ALDE privind combaterea violenței în familie”
Tema declarației mele de astăzi este una mai puțin dezbătută în spațiul public, dar care, prin implicațiile sale în societate, ajunge să fie una extrem de sensibilă – violența domestică.
Dezbaterile, pe orice subiect ar fi ele, sunt inutile, dacă în urma lor nu apar și măsuri care să ducă la rezolvarea unor probleme apărute în societate.
În privința violenței domestice, România a făcut pași importanți, iar guvernarea PSD–ALDE a arătat că acordă o importanță deosebită acestui subiect, prin măsurile concrete pe care le-a luat.
Să ne amintim că România și-a asumat această răspundere și prin ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, numită și Convenția de la Istanbul.
Prin semnarea acestui act, țara noastră se obligă să schimbe legile, să introducă noi politici publice pentru protecția femeilor împotriva violenței domestice și să aloce resursele necesare pentru a preveni și a lupta împotriva agresiunilor de orice fel împotriva femeilor și, implicit, a copiilor.
Necesitatea implicării statului într-o măsură mai mare în această problemă este dată și de faptul că fenomenul a atins cote alarmante în România, astfel că, într-un singur an, în 2015, au fost înregistrate aproape 200 de decese ca urmare a violenței domestice.
Fie că vorbim de violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală, ele implică traume grave, unele ireversibile.
Cifrele conținute în statistici sunt alarmante – una din patru femei din România a fost cel puțin o dată în viață agresată fizic sau sexual de partenerul său.
În județul meu, în Giurgiu, din nefericire, în primul trimestru al anului 2017 s-a înregistrat o creștere cu aproape 35% a acestui tip de infracționalitate. 30% dintre cazuri au fost înregistrate în mediul urban și 70% în mediul rural,
80% s-au întâmplat la domiciliu și 20% în spațiul public, dar ce este cel mai grav este că autorii infracțiunilor au fost în proporție de 70% bărbați, iar în ceea ce privește victimele 15% au fost copii.
Mă bucur să constat că guvernarea PSD–ALDE acordă atenția cuvenită acestui subiect și, după o serie de dezbateri constructive, Guvernul a aprobat, luna trecută, Proiectul de lege privind combaterea violenței în familie, act normativ prin care se introduce ordinul de protecție provizoriu, instrument care permite organelor de poliție să acționeze imediat pentru protejarea victimei și înlăturarea agresorului.
Acest act de protecție se emite pe loc de organul de cercetare, având caracter executoriu.
Legiferarea acestei măsuri reprezintă un pas foarte important pentru asigurarea suportului legal, atât pentru polițiști și procurori, cât și pentru victimele unor astfel de abuzuri.