Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Ioan Moldovan
Discurs
„Măsuri care să ajute în lupta cu evaziunea fiscală” România, în momentul de față, resimte efectul negativ pe care economia autohtonă l-a avut în perioada de guvernare portocalie. Astfel, evaziunea fiscală se regăsește în modalități multiple prin care prea mulți indivizi rău-intenționați eludează legislația și obligațiile pe care le au față de bugetul țării. Din orice punct de vedere, evaziunea fiscală reprezintă un act reprobabil dăunător și incorect față de societate în ansamblu.
În acest sens, Partidul Conservator sprijină măsura Guvernului care, prin Ministerul de Finanțe, vrea să scadă evaziunea fiscală, prin limitarea plăților în numerar între persoanele fizice la 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi, pe care o persoană fizică să îi plătească unui agent economic. Direct vizați de această măsură sunt comercianții din piețe, dar și firmele și persoanele fizice care fac tranzacții de mii de euro cu banii în geantă. Vorbim, de asemenea, despre PFA, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber-profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent.
Un lucru important de știut este acela că Executivul dorește implementarea unui sistem de plată care există în acest moment în toate țările civilizate din Uniunea Europeană. O altă măsură, în ceea ce privește scăderea evaziunii fiscale, este aceea de reducere a TVA de la 24% la 9% la pâine și produsele de panificație. Este un pas important pentru scăderea evaziunii fiscale în acest sector și ar trebui extinsă la carne, lapte, zahăr și ulei și corelată cu inspecții fiscale și simplificarea plății taxelor. Putem spune că reducerea TVA la alimentele de bază este o măsură a Partidului Conservator încă din 2006. Din acest motiv, Partidul Conservator propune declararea anului 2014 ca an al luptei împotriva evaziunii fiscale și deci a eliminării comportamentelor nesănătoase din economie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.