Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2015
other · retrimis
Ludovic Orban
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
În urmă cu aproape cinci ani de zile, când Partidul Național Liberal a inițiat Proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice, o mare parte dintre cei care astăzi compun majoritatea parlamentară se uitau la noi câș. Sigur că astăzi lucrurile s-au schimbat.
Aș face, totuși, câteva precizări. Partidul Național Liberal susține adoptarea Proiectului legii insolvenței persoanelor fizice de mult timp și face lucrul acesta pentru a oferi persoanelor fizice care se află în incidente de plăți posibilitatea de a nu-și pierde imediat proprietățile, de a nu fi puși în situația de a ajunge niște marginali, de a nu ajunge la cheremul creditorilor care să facă cu avutul lor și cu viața lor... să o calce în picioare.
Dacă nu venea criza francului elvețian și dacă nu era încăpățânarea doamnei Ana Birchall și persistența pe care a manifestat-o în susținerea, sigur, a unui proiect de lege inițiat de Domnia Sa, care nu corespunde total viziunii noastre asupra insolvenței persoanelor fizice, probabil nu s-ar fi adoptat această lege.
Este foarte bine că ea se adoptă, este foarte bine că a fost adoptată fără să existe un scandal politic, fără să existe neapărat o asumare și, practic, la final să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adică să dăm acestui Parlament și oamenilor care au muncit la elaborarea acestui proiect de lege ceea ce merită, și anume mulțumirea noastră și mai ales a oamenilor care se află în astfel de situații dificile.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.