Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Viorel Cărare
Discurs
„Mentalitatea cetățeanului României de astăzi”
În calitate de deputat într-un colegiu rural, Colegiul nr. 5 Zorleni – Bârlad din județul Vaslui, vreau să vă rețin atenția cu o problemă foarte serioasă care ne afectează în multiple moduri: „Mentalitatea cetățeanului României de astăzi.”
Încercăm să reformăm sisteme, să modelăm parametri macroeconomici pe un orizont de timp mai mic sau mai mare, încercăm să adaptăm din mers legislația țărilor europene cu tradiție în democrație, economie de piață și nivel de civilizație mult mai ridicat decât noi.
Lumea ne acuză că venim la București și pierdem contactul cu realitatea, nu mai ținem legătura cu alegătorii ca să le îndeplinim punctual cerințele.
Încerc să vă prezint unghiul din care privesc eu lucrurile, nu ca să mă justific în ceea ce fac sau nu accept să fac în colegiul pe care îl reprezint, ci ca să argumentez în favoarea deciziilor luate de PDL și de Guvernul României în această perioadă de criză economică prelungită.
Suntem aici, în Parlamentul României, un grup restrâns de cetățeni care au importanta sarcină de a reprezenta, fiecare dintre noi, în medie, aproximativ 100 de mii de votanți și, în consecință, circa 350–400 de mii de cetățeni români.
Este evident că dintre aceștia, cel puțin jumătate au convingeri și opinii politice mai realiste sau nu, mai clare sau nu, de la conservatoare până la anarhice, de la nivel declarativ până la practica agresivă a agitatorilor de campanie electorală (vedeți Realitatea TV). Aceste păreri sunt adesea confuze, pentru că provin de la oameni cărora nici sistemul de învățământ și nici mijloacele de informare mass-media nu s-au străduit să le explice clar și pe înțelesul lor mecanismul deciziei politice. Adesea nu înțeleg că Parlamentul nu dă bani la primării, nu este responsabil pentru ajutoare sociale, greșeli în titluri de proprietate, acordarea de subvenții în agricultură și că nu este un jandarm general care rezolvă cu bagheta magică toate nedreptățile.
Adesea nici funcționarii plătiți din bugetul de stat nu înțeleg rolul nostru de mediator între cetățenii care ne-au mandatat și instituțiile în care lucrează dânșii. Așa s-a ajuns să se considere că dacă ne interesăm de o sesizare a unui cetățean al colegiului suntem suspectați de trafic de influență.
Avem de-a face cu mentalitatea românului care se pricepe la toate, deci și la politică, și care este individualist, centrează universul înconjurător pe interesele sale personale, maximum pe interese de grup, și reacționează temperamental, nu rațional, la interesele altor categorii sociale.
Foarte rar sau la foarte puține categorii sociale vedem rațiune în poziția lor față de lumea politică. Nu ne-am depărtat prea mult de ideile epocii anterioare și de balcanism, nu se înțelege că viața socială înseamnă un compromis continuu, o renegociere continuă a propriilor nevoi de satisfăcut cu nevoile celorlalți.