Vasile Ghiorghe Gliga

„Mentalitatea șomajului”

Confruntat cu lipsa măsurilor anticriză, fără să se poată împrumuta de la FMI, Comisia Europeană sau măcar de la băncile locale, mediul privat a făcut ce a putut să facă: a tăiat cât a putut din cheltuieli, dovadă disponibilizările masive la care asistăm de anul trecut.

Când vine vorba despre domeniile care ar putea crea noi locuri de muncă, situația este la fel de proastă. Conform Asociației Oamenilor de Afaceri din România, dintre cele 10 meserii luate în calcul de un studiu, numai două sunt cu adevărat viabile: comerțul cu ridicata, unde indicatorul privind angajarea netă este de 7%, și agricultura, vânătoarea, silvicultura și pescuitul, cu o valoare de 2%. La polul opus, meseriile cele mai expuse șomajului sunt construcțiile și transporturile, ambele cu valoare de -12% a acestui indicator.

Cred că nu este nicio greșeală când se afirmă că în România postdecembristă există foarte puține publicații economice care să nu trateze problematica șomajului. Este foarte adevărat că la vârsta de 25–30 de ani, acest aspect nu deranjează decât cel mult din perspectiva fiscalității foarte mari pe care acest fenomen o generează. Ce te faci însă dacă spectrul șomajului apare la vârsta de 40–45 de ani? Ați observat, cu siguranță, că din zece anunțuri cuprinzând oferte de muncă, nouă, deși nu este legal, îți induc sau dacă nu chiar specifică foarte clar condiția privitoare la limita de vârstă.

Sfaturi pe tema aceasta s-au dat și se tot dau. Guvernele de după 1989 au încercat să instaleze politici de reconversie profesională pentru persoanele defavorizate, la închiderea unor companii energofage. Este foarte adevărat că politicile macroeconomice de reconversie profesională au un pronunțat caracter pasiv, ele fiind de natură să sprijine – de fapt, să suporte – consumul persoanelor defavorizate, în loc să cuprindă măcar un minim de componentă activă, investiții în reorientare profesională, catalizator sau, cel puțin, suport. Astfel, aproape orice s-ar spune pe această temă riscă să fie ori pauper, ori perimat.

Insecuritatea cu privire la evoluția unei afaceri duce la rezerve în asumarea unor responsabilități pe termen lung, cum ar fi simpla angajare a unor salariați. Trebuie să

înceteze bâjbâiala și să vedem măsuri concrete de ajutorare a mediului privat și stabilitate fiscală, pentru că toți considerăm că suntem o țară cu potențial.