Constantin Avram

„Menținerea articolului 1 alineatul (2) din Constituție, o necesitate pentru democrația din România”

Constituția României certifică în mod eligibil țara noastră ca fiind un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, iar forma de guvernământ a statului român este republica. Evoluția formei de guvernământ a României a

reliefat cu generozitate sinergia istorică a statului român, de la izvoarele acestuia, din anul 1859, până în zilele prezentului european. Încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, un document cu valoare de simbol, numit Statutul lui Cuza, elaborat în 1864, certifica faptul că puterea publică, adică a poporului, era înmânată „Domnului, unei Adunări ponderatrice și Adunării elective”, conducerea electivă reprezentând actualul Legislativ.

Constituția din anul 1866 reglementează monarhia ca formă de guvernământ, evoluția din acele vremuri tulburi nepermițând o formă mai democratică din punctul de vedere al arhitecturii politice și statale. Ca formă de guvernământ, monarhia a fost menținută și în Constituțiile din 1923 și 1938, trecerea la forma republicană parafându-se odată cu emiterea Legii nr. 363 din 30 decembrie 1947. Republica România a fost consacrată ulterior de legile fundamentale din anii 1948, 1952 și 1965. Imediat după momentul căderii comunismului, în decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 2 s-a reafirmat forma de guvernământ ca republicană, instituindu-se funcția de Președinte al României. Constituția actuală a României certifică forma de guvernământ a statului român republica, iar președintele este ales prin vot universal și nu este subordonat Parlamentului.

În statele cu formă de guvernământ parlamentară, precum Germania, prim-ministrul, denumit și cancelar, conduce autoritar Guvernul, în timp ce președintele are un rol mai degrabă simbolic, de reprezentare internațională. În țări precum Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda sau Spania, care au un regim monarhic constituțional, șeful statului este monarhul, care deține însă puteri limitate, iar rolul executiv este dictat de prim-ministru. Este un sistem asemănător cu cel al republicii parlamentare, singura deosebire fiind la capitolul formulei de alegere a șefului statului. Nici măcar în monarhiile recunoscute ca având puteri sporite, precum Anglia, regina nu are prerogative de implicare în politica de stat și de guvernare, regina fiind total imparțială față de politicile implementate de Guvern. La polul exagerat al formelor de guvernământ se află state precum Vaticanul, unele monarhii musulmane, Swaziland, Arabia Saudită sau Nepal, unde monarhul deține puterea absolută în stat, asigurând inclusiv conducerea guvernului.

Nefiind un adept al privilegiilor înnăscute, ci al celor dobândite, consider că procesul de revizuire, aflat în plină desfășurare, a Constituției României ar fi putut conferi o nouă formă de guvernământ a statului român, respectiv cea de republică parlamentară. Având în vedere derapajele constante și la limita prevederilor constituționale, deseori încălcate cu bună știință și în sfidarea populației și a separării puterilor în stat de către actualul șef al statului, susțin că alegerea președintelui de către Parlament ar fi reprezentat o soluție viabilă pentru fragila noastră democrație. În astfel de condiții, legiuitorul constituant ar fi urmat să fie extrem de atent la construcția și întreținerea relațiilor de putere dintre Parlament, Guvern și prim-ministru, însă cu mare atenție de a nu ignora actualul sistem electoral și funcționarea formațiunilor politice din România. Comisia de revizuire a Constituției a respins însă amendamentele la Legea fundamentală care prevedeau schimbarea formei de guvernământ a statului român în republică parlamentară.