Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2009
Declarații politice · respins
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
## „Mereu în slujba României”
Este clar pentru toată lumea că România a ajuns la un moment de răscruce al existenței sale. Trăim clipe extrem de grave din punct de vedere financiar – unii specialiști spun că țara e aproape falimentară –, nu avem guvern de mai bine de două luni și, în lumina alegerilor prezidențiale contestate, spre rușinea noastră, România își conturează imaginea unei
țări corupte, cu o democrație șubredă, în care instituțiile statului funcționează ineficient.
Analizând această situație deosebit de periculoasă pentru viitorul României însăși, noi, liberalii, am decis că nu putem fugi de responsabilitate, fiind dispuși să ne asumăm guvernarea României, în cadrul unei coaliții susținute de o majoritate parlamentară și doar în contextul în care partidele cu care vom discuta sunt dispuse să respecte următoarele condiții de bun-simț. În primă instanță, vrem să înlăturăm posibilitatea halucinantă ca România și instituțiile sale să se transforme în bunurile unui partid-stat, ale unui singur conducător cu porniri dictatoriale. În acest sens, PNL va face parte doar dintr-un guvern condus de un premier ale cărui independență și competență să reprezinte garanția echilibrului puterilor în stat și a îndeplinirii obiectivelor de guvernare. În al doilea rând, nu vom sta niciodată la masa guvernării cu aceia care s-au dovedit a fi incompetenți în formule executive anterioare și cu cei asupra cărora planează deja suspiciuni de corupție, de risipire a banului public și de desconsiderare flagrantă a interesului general. În schimb, în cazul în care ni se va oferi oportunitatea propunerii funcției de prim-ministru, îl vom susține pe președintele Crin Antonescu pentru a ocupa această funcție.
Dincolo de motivele ce au stat la baza acestei decizii importante pe care a luat-o Partidul Național Liberal, trebuie menționate câteva aspecte relevante ale concluziilor ce derivă din acest gest. În primul rând, acelora care cred că liberalii vor cu orice preț să acceadă la guvernare le spun că noi, cei din PNL, nu suntem dispuși să guvernăm oricum, ci în cele mai optime condiții înspre o redresare cât mai rapidă a economiei românești. Și, mai mult, nu suntem dispuși să îi lăsăm pe cei ce au vlăguit economia românească să o facă din nou prin prisma unei noi funcții guvernamentale. Acelora care clamează că ne-am încălcat principiile prin disponibilitatea noastră de a discuta cu toate partidele parlamentare le spun că în niciun moment principiile după care ne ghidăm nu au fost încălcate și că nu vom abdica de la ele în niciun caz. Ne dorim în continuare aplicarea unui program de guvernare care să conțină politici economice capabile să determine ieșirea României din criză, avem ca obiectiv restabilirea funcționării instituțiilor statului care trebuie să fie capabile în a răspunde nevoilor societății românești și suntem, în continuare, un protector al libertăților, drepturilor și principiilor democratice și, atâta vreme cât partenerii politici împărtășesc aceste credințe și valori, ei reprezintă parteneri valabili de discuție.