Ion Răducanu

„Meritocrația în România”

Motto: „Omul care a comis o eroare și nu o îndreaptă comite o altă eroare și mai mare.”

„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” – Confucius

Revoluția din 1989 a creat speranța înlăturării definitive a modelului nefast de apreciere și promovare a cadrelor de conducere din societate, din politică și din economie, model care avea la bază „dosarul” de slujitor al idealurilor societății socialiste multilateral dezvoltate – în traducere, slujitor al unor șefi cu puteri nelimitate și discreționare.

Pentru a ilustra tabloul trist din țara noastră, o să amintesc de cartea sociologului Seymour Martin Lipset, intitulată „Valori și democrație”. Acesta descrie o societate modernă ca fiind caracterizată, în principal, de faptul că individul este judecat în spațiul public prin prisma performanței sale, a meritocrației și a gradului de a face față competitivității, spre deosebire de societățile tradiționaliste, așa-numitele „comunități” ce aveau ca principiu de bază atribuirea, prin care individul era judecat în funcție de calitățile dobândite prin naștere, apartenența la un anumit rang. Judecând din

această perspectivă, în ce măsură ne putem considera noi moderni? Cu regret aș afirma că suntem departe de un astfel de model!

Instaurarea meritocrației, a acelei „forme de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite numai pe baza activităților, a meritelor, talentului și a competenței persoanelor promovate”, trebuie să constituie instituționalizarea principiului că „orice poziție învestită cu responsabilități și prestigiu social trebuie dobândită, și nu moștenită sau obținută prin criterii arbitrare”, cum sunt plutocrația – averea, nepotismul –, legăturile de familie și de prietenie, aristocrația, apartenența politică, popularitatea sau sprijinul politic determinat de aportul financiar la vistieria partidului sau a liderilor săi.

Adepți ai ideologilor, oponenți ai meritocrației, politicienii români care s-au aflat în fruntea societății în ultimii 25 de ani de capitalism au adoptat propriile metodologii de promovare a cadrelor de conducere din sectorul public, pornind de la principiul că inteligența sau efortul sunt caracteristici imposibil de măsurat. În schimb, atașamentul față de partid este ușor cuantificabil și chiar „palpabil”.

Apariția unor mișcări meritocratice în lumea modernă a dat naștere unei noi ideologii privind societățile axate pe meritocrație: așa-zisul „partid meritocratic”, creat în 2007, promovează ideea înlocuirii democrației cu meritocrația, stabilind următoarele cinci principii meritocratice:

1. fără nepotism. Nu contează cine sunt părinții tăi, contează cine ești tu;

2. fără clientelism. Nu contează ce alții pot face pentru tine, ci ceea ce tu poți face prin propriile tale forțe;

3. fără discriminare. Sexul, rasa, religia, vârsta, originea sunt irelevante. Talentul este totul;