Varujan Vosganian

Mi-aș fi dorit, într-adevăr, ca efectele devastatoare ale celor trei ani și jumătate să nu fi existat pentru Oltchim.

Din păcate, în fiecare din anii 2009–2011 Oltchim a înregistrat pierderi, iar la sfârșitul anului 2011 activul net raportat avea o valoare negativă de 827 de milioane de lei. Conform balanței, la 31.05.2012, când dumneavoastră ați predat ștafeta, datoriile societății se ridicau la 2,6 miliarde de lei, la care, dacă adăugăm dobânzile calculate de AVAS, datoria totală s-a ridicat la 3,2 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă față de 2008 dublarea datoriilor Oltchim. Iată cum în textul moțiunii semnatarii înțeleg faptul că guvernarea Boc–Ungureanu și-a făcut datoria. Dacă a dubla datoriile este un fel de a-ți face datoria, pe noi vă rugăm să ne scuzați de aici înainte.

Toate aceste aspecte indică o situație financiară foarte gravă, situație care făcea Oltchim vulnerabil față de creditori și puțin neatractiv față de investitori. Practic, în 2010 și 2011 Oltchim s-a aflat în risc de faliment iminent, având un grad mare de îndatorare și capitaluri proprii negative. Aceasta este, așadar, situația în care guvernele PDL au preluat, au predat guvernarea și, implicit, Combinatul Oltchim.

Situația combinatului s-a agravat și din cauza unor erori de natură managerială comise de un management protejat politic. Oltchim a realizat în 2010–2011 o serie de investiții cu grad redus de performanță, care au avut nevoie de un efort financiar substanțial, fără a avea perspectiva de recuperare. Începând cu ianuarie 2010, Oltchim a derulat un program investițional, declarat de mare amploare, în scopul repornirii pirolizei de la Arpechim. Obiectivul a fost pe jumătate îndeplinit, în sensul că cheltuielile au fost făcute, dar piroliza n-a pornit niciodată. Totalul pierderilor generate de această decizie este, deci, țineți-vă bine, de 106 milioane de euro, care n-au produs absolut nimic. Ca să nu mai vorbim de faptul că, odată cu Arpechim, au fost preluați peste 500 de salariați, care presupun costuri anuale de câteva zeci de milioane de lei, fără ca ei să fie implicați în activități productive.

Politica salarială a fost dezastruoasă. În perioada 2009–2012 totalul veniturilor a scăzut de la 1,1 miliarde lei la 800 de milioane de lei. În acest timp, costurile salariale au urcat de la 111 milioane la 154 de milioane de lei, adică cu aproape 40%, ducând la un cost mediu pe salariat de 3.900 de lei.

Pentru a vedea consecințele politicii manageriale dezastruoase la Oltchim e destul să facem comparație între producția anului 2008, pe care îl incriminați, de 2 miliarde de lei, și 2012, consecința politicilor dumneavoastră, de abia 810 milioane de lei, adică la doar 40%.

Tendința de a strânge, pur și simplu, în chingi prin politica de marketing, furnizorii fiind în același timp și clienți, a dus la lipsa finanțării activităților curente.

În aceste condiții, Oltchim a fost nevoit, pentru a obține surse de finanțare, să-și ipotecheze, practic, toate activele.