Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Dumitru Oprea
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Mi-este prea drag maestrul Mircea Diaconu, dar ați uitat să faceți o mențiune, la ce academie vă referiți, fiindcă asta este una dintre cele nou-înființate.
Într-adevăr, este un gest făcut ca respect față de știință, dar este Academia Oamenilor de Știință, nu este Academia Română mare, cum sunt și Academia pentru Științe Agricole și Silvice și cea de Medicină, iar gestul făcut astăzi și de către colegii noștri din Camera Deputaților este unul față de categoria la care dumneavoastră ați făcut trimitere, dar, într-adevăr, merită.
Eu, în schimb, aș cere mai multă transparență colegilor, fiindcă am vrut să văd și eu numele celor pe care să-i felicit că au primit aceste sume și, din păcate, nu-i putem vedea.
Au fost 250, din care 150 titulari și 100 sunt corespondenți și, apoi, onorifici, o altă parte sunt invizibili.
Poate îi rugăm pe colegi să ne ajute să le adresăm felicitări pe cale directă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.