Titus Corlățean

Mie îmi plac ghioceii, domnule senator! Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Apel la președinte”.

Foarte recent, o știre difuzată prin mass-media a pus pe jar pe unii dintre concetățenii noștri, tot mai puțini la număr, interesați de ce se mai întâmplă în mediul politic dâmbovițean.

Candidează sau nu președintele în funcție pentru un nou mandat? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o la televiziuni, pe aleile Cotroceni-ului în weekend sau pe culoare competenți analiști politici, jurnaliști și despicători ai firului în patru. Cum ar putea să mai răsară soarele pe cer, râurile să curgă la vale, și nu la deal, iar țara și oligarhii buni să prospere, s-au întrebat preocupați unii colegi – se pare că nu toți –, dintre cei care nu îl înjură niciodată pe președinte. Alții s-au grăbit să-și frece mâinile de satisfacție, scuipând totuși în sân, dar gândindu-se că orizontul devine brusc mai limpede.

Ambasadele occidentale de la București se molipsesc și ele de bunele tradiții antebelice românești și, similar schițelor mai actuale ca niciodată ale unui mare clasic, încep să piardă epistole, azi le numim rapoarte de uz intern, despre ce ar dori sau ar gândi Zeus, pe cine l-ar vrea „remplaçant” pentru la toamnă, epistole poate mai puțin parfumate ca odinioară, mai degrabă odorizate cu iz de scandal sau manipulare.

Cât privește persoana subsemnatului, declar de la început că nu îl înjur pe președinte, și nici nu o voi face, din bun-simț și pentru că știu că nu ar avea vreun efect, însă fac parte dintre aceia care consideră că o campanie electorală, la toamnă, fără cel aflat în funcție ar avea mai puțin haz și mai puține dosare.

Încă ceva. Un obicei prost din vestul european cu tradiții democratice, preluarea unui mandat după ce ai promis ceea ce ai promis și în funcție de ceea ce ai făcut presupune și un decont în fața cetățenilor, să te prezinți în fața lor, să le dai șansa de a le spune și de a ți se spune, de a vedea cine anume trăiește bine în țara asta, cum este să fii jucător echidistant și echilibrat în societate, cum este să respecți „independența” domnului Morar și a doamnei Kövesi – sper că ați sesizat ghilimelele –, cum este cu respectul datorat ziariștilor ce altădată ți-au făcut servicii și care acum au devenit, brusc, „păsărici” sau „găozari”, și multe, multe altele.

Așa că m-am gândit, la ceas de amiază, să mă alătur corului celor preocupați, îngrijorați, stresați de perspectivă și să lansez un apel la bărbăția recunoscută a celui vizat: nu ne lăsați la bine și la greu și să fiți prezent la sesiunea de toamnă, altfel veți fi al doilea care se declară învins nu de sistem, ca predecesorul, ci de criză!

Apelul meu democratic se fundamentează, evident, pe cu totul alte considerente decât cele ale emulilor. Tot mai sper în țara asta că se va vota bine.

Mulțumesc _. (Aplauze.)_