Vasile Mocanu

„Migrația forței de muncă – un flagel care trebuie oprit” Ne-am tot văitat, în ultimele două decenii, că țara noastră a ajuns într-un picaj economic de neoprit. Guvernări care s-au împiedicat mai puțin de competență și responsabilitate au contribuit la masive concedieri care ajunseseră, mai ales în perioada Convenției Democratice, un soi de sport național. Fabrici al căror pământ trebuia să ajungă la cvartalele de locuințe de pe mâna oamenilor puterii au fost rase de pe fața pământului, ba că n-au mai produs, din varii motive, însă mai toate nesustenabile, ba că li s-a impus disponibilizarea personalului. Dintre toate, cea mai rea a fost darea afară a muncitorilor...

Plecarea oamenilor din fabricile și uzinele în care guvernările au acționat cu responsabilitate redusă a dus chiar la dispariția unor meserii. Câți mai știu, astăzi, să mai lucreze cu un strung carusel ori ce este acela un bohrwerkist? Câți mai știu să lucreze pe o presă hidraulică mai mare ori ceva mai banal: să pingelească niște pantofi? Pe de-o parte, cei care mai știau de-astea, în ultimii 25 de ani s-au cam pensionat. Pe de altă parte, au fost nevoiți să emigreze în căutarea pâinii celei de toate zilele pentru ei și pentru familiile lor. În schimb, prin distrugerea economică, nici nu s-au mai calificat alți oameni pentru aceste meserii întrucât, subit, n-au mai fost necesare: s-a considerat mai avantajos să importăm produsele...

Cea mai păguboasă variantă a rămas cea a migrației forței de muncă. În primul rând, aceasta a devenit indisponibilă pentru nevoile economiei românești, acelea care au mai fost. Plecând peste hotare, în țară au rămas doar meseriașii mai slabi, conștienți că, la nivelul lor de pregătire profesională, nu au căutare pe piața muncii în alte țări. Cine își dorește, de exemplu, să fie operat de un doctor care este poreclit „Doctorul Moarte”, ca urmare a rezultatelor actelor sale medicale? Cine își dorește să meargă cu un autobuz al

cărui șofer are, lunar, câte un accident de circulație? Cine și-ar da copilul pe mâna unui profesor de matematică slab pregătit, știind dinainte că nici măcar Bac-ul nu îl poate trece? Iar ca să fie treaba completă, exportul de forță de muncă aruncă pe apa sâmbetei și banii investiți de stat în pregătirea profesională gratuită a celor care au plecat în alte țări! Nu cred că este multă lume adepta soluției „vinderii”, practicată de Nicolae Ceaușescu pentru cei care au plecat în Germania, de exemplu.

Cred însă că putem, nu lăsând asta la mila Domnului, ci printr-un plan bine pus la punct, să creștem numărul locurilor de muncă prin implicarea mai mare a statului. Se pot găsi soluții la țările din Uniunea Europeană, putem aplica modele pe care le folosesc și ei, ca să nu trebuiască să primim reproșuri din partea organismelor internaționale. Putem găsi soluții de mărire și de ierarhizare echitabilă a salariilor, astfel încât, când tragi linie, să fie mai comod să muncești la tine acasă, să dormi în patul tău și să mănânci mâncarea ta, decât să faci asta în străinătate. Astfel se vor putea aduce și mult mai mulți bani la buget: din profituri mai mari și mai multe, din taxe și impozite plătite atât de firme, cât și de salariați... Așa cum au rezolvat alții problemele astea, putem s-o facem și noi. Doar să vrem într-adevăr asta și să nu ne mai mulțumim doar cu a discuta despre stoparea acestui flagel...