Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Ioan Dîrzu
Discurs
„Miliarde pentru fermierii români și în 2018”
Ministerul Agriculturii invită fermierii ca începând cu 1 martie să solicite plățile compensatorii de dezvoltare rurală. Bugetul alocat depășește 2,6 miliarde de euro în acest an.
Pentru prima oară, Guvernul este pregătit înainte de termenul prevăzut pentru a da subvențiile fermierilor. Este o diferență radicală față de guvernarea Cioloș, când fermierii protestau că nu li se dădeau la timp subvențiile.
Începând cu 1 martie, orice fermier îndreptățit poate depune la APIA documentația necesară. Informațiile le găsesc online pe site-ul Ministerului Agriculturii.
În acest an sunt peste 2,6 miliarde de euro, bani disponibili pentru proiectele fermierilor destinate dezvoltării rurale.
Elementele de noutate aduse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale măsurilor de mediu și climă, începând cu anul 2018, sunt:
– Introducerea a trei noi pachete în cadrul Măsurii 10 – Agromediu și climă – aplicabile pe terenuri agricole pentru conservarea speciilor acvila țipătoare mică, _Aquila pomarina_ , și dropia, _Otis tarda_ , precum și pe terenuri arabile pentru protejarea speciilor de păsări comune.
– Includerea posibilității de a cumula pe aceeași suprafață plățile compensatorii acordate în cadrul pachetelor aplicabile pe pajiști permanente, atât prin Măsura 11 – Agricultura ecologică, cât și prin Măsura 10 – Agromediu și climă. Astfel, în funcție de combinația de pachete accesate, nivelul plăților cumulate poate fi cuprins între 119–449 de euro/ha/an pentru perioada de conversie și între 153–483 de euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică.
– Creșterea nivelului plăților compensatorii acordate la nivel național pe pajiști permanente, fără angajament de agromediu și climă, cu 19 euro/ha/an pentru perioada de conversie și cu 18 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică, față de anul 2017.
Modul exemplar în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale interacționează și asigură sprijinirea fermierilor români ilustrează perfect zicala, „omul sfințește locul”. Ministrul Daea și programul de guvernare pe care-l aplică se dovedesc cheia unui veritabil succes în domeniu, iar Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților îi va fi un partener de nădejde.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.