Cătălin Cherecheș

„Minerii decedați de la Uricani mă fac să mă gândesc la moartea mineritului maramureșan”

În septembrie 2010 vorbeam de la această tribună despre închiderea perimetrelor miniere din Baia Mare și din Maramureș, despre dezastrul rămas în urma încetării activității din mineritul maramureșean. Cu toate că s-au investit foarte mulți bani în închiderea acestor perimetre, ce a rămas în urmă este dezolant. Lucrări oferite unor firme ale unor „băieți deștepți” care, din dorința de a rămâne cu un profit mare, au executat lucrări cu materiale de slabă calitate. Acum, maramureșenii au de suferit din aceste motive. „Căutătorii de fier vechi” își riscă viața zi de zi. Dacă imediat după închiderea minelor aceștia nu trebuiau să intre adânc în gurile negre de mină, astăzi ei parcurg distanțe mari în căutarea fierului vechi sau a materialelor ce pot fi valorificate. Asta se întâmplă acum în Maramureș, locul unde mineritul a murit, dar unde încă foștii mineri mor în minele închise, pentru câteva kilograme de fier vechi.

Acum, vestea cutremurătoare cu privire la cei cinci mineri electricieni decedați la Uricani mă duce cu gândul la moartea mineritului din Maramureș. Paralela între problematica dintre cele două zone ale mineritului românesc mă face să cumpănesc la cum este mai bine. Să asiști la astfel de

evenimente cutremurătoare pentru familiile din Uricani sau de oriunde din Valea Jiului, unde din cauza precarității modului de exploatare și a dotărilor rudimentare românii își pierd viața? Sau este mai bine să vorbim la trecut despre mineritul din Maramureș și să comentăm modul în care o forță socială și profesională a României a fost trasă pe linie moartă de o clasă politică incapabilă să reformeze așa cum trebuia un sector care mai putea aduce venituri la bugetele de stat. A fost aleasă calea cea mai ușoară: plata unor salarii compensatorii care au asigurat traiul minerului din Maramureș pentru o perioadă scurtă. Acum vorbim de zone moarte economic în Maramureș unde oamenii au ales pribegia Occidentului pentru un pumn de arginți sau vorbim despre pungi de sărăcie formate în ultimii ani din cauza unor „programe performante” de reconversie profesională, care au dus la adevărate drame sociale.

Acum suntem în situația de a număra morții. În Uricani. În Vulcan. Și chiar în Maramureș. Locuri în care facem paralele din cauza morții.

## „Iuliu Maniu, aproape uitat”

6 februarie ne aduce aminte de jertfa lui Iuliu Maniu, jertfă care ar trebui evidențiată așa cum se cuvine. În 2011 s-au împlinit 58 de ani de la moartea omului politic care în ultima parte a vieții sale a fost încarcerat și s-a stins în închisoarea politică comunistă de la Sighet. An de an, această comemorare se stinge ca o lumânare lăsată în bătaia unui vânt de februarie ce ar trebui să vestească apropierea unei primăveri în nordul Maramureșului.

Nevoia acută de repere morale în societatea românească, în clasa politică de la noi, ar trebui să dea de gândit. Trăim într-o societate în care scandalul și ura ne macină zi cu zi. Zvonul este preferat realității, spectacolul de orice fel se transformă în manifestări de barbarie, iar unele interese egoiste, personale sau de partid, umbresc manifestările naționale atât de necesare, dar și atât de iubite de români.