Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2019
Declarații politice · adoptat
Elvira Șarapatin
Discurs
„Ministerul Educației Naționale respectă angajamentele asumate și alocă fonduri pentru investiții în școli, pentru plata hotărârilor judecătorești și pentru acordarea voucherelor de vacanță”
Așa cum a promis, în acest an Guvernul va rezolva problemele din toate școlile din România în care nu sunt grupuri sanitare sau care au băile amplasate în curte.
Toate măsurile de guvernare care aduc bunăstare pentru copiii românilor, pentru cadrele didactice au fost și sunt implementate, pas cu pas, de guvernarea PSD.
De la începutul acestui an au fost făcute astfel de investiții în peste 300 de școli, iar acum s-au asigurat fonduri pentru ultimele școli în care trebuie rezolvată această problemă.
Le reamintim propagandiștilor opoziției din PNL, PLUS, USR că Guvernul PSD este cel care a rezolvat această problemă, care datează în România de foarte mulți ani. La începutul anului 2017, în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat funcționau 2.219 unități de învățământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.
În urma măsurilor întreprinse de Executiv și de autoritățile locale, la începutul anului 2019 în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat mai funcționau doar 1.180 de școli cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ. Pe 30 mai 2019, ultimele 858 de școli din România în care existau probleme cu grupurile sanitare au primit finanțare pentru rezolvarea acestor probleme. Guvernul României a adoptat în ședința de săptămâna trecută o hotărâre prin care este repartizată suma de 64.900 lei pentru finanțarea lucrărilor de amenajare și asigurare cu utilități a grupurilor sanitare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
De asemenea, Ministerul Educației Naționale a bugetat în urmă cu câteva zile inspectoratele școlare județene cu fondurile necesare unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale.
În același timp, s-au transferat sumele pentru achiziționarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul de învățământ pentru 2019.
Începând cu 1 martie 2018, au intrat în vigoare mai multe creșteri salariale pentru angajați, dar cea mai importantă este cea pentru medici și pentru profesori, așa cum a fost prevăzut în Legea salarizării unitare. Astfel, salariile profesorilor au crescut în medie cu 20%.
În prima parte a guvernării s-a majorat finanțarea cheltuielilor anuale pentru pregătirea elevilor și s-au crescut veniturile pentru cei 53.000 de salariați din învățământ personal nedidactic.
În mai 2018, în urma adoptării Ordonanței de urgență pentru completarea Legii salarizării nr. 153/2017, au fost majorate cu 20% salariile inspectorilor școlari, au crescut la nivelul acestora și veniturile directorilor caselor corpurilor didactice și s-au mărit retribuțiile pentru contabilii-șefi cu gradul I din învățământul preuniversitar. Totodată, prin acest act normativ s-a aprobat acordarea indemnizației de hrană pentru personalul din cadrul învățământului superior.