Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Petru Movilă
Discurs
„Ministerul Muncii pune umărul la falimentarea mediului de afaceri”
Din cauza incompetenței angajaților Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, zeci de firme riscă să intre în colaps financiar.
De mai bine de jumătate de an, societățile comerciale care s-au angajat să construiască centre sociale cu finanțare de la bugetul de stat nu și-au mai primit banii. Astfel, deși legislația în vigoare este bine reglementată prin intermediul Ordinului ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 496/2013, prin care se aprobă lista obiectivelor, categoria lucrărilor finanțate, precum și sumele maxime alocate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru finanțarea unor cheltuieli de investiții și reparații capitale pentru centrele de zi și rezidențiale în baza Hotărârii Guvernului nr. 973/2012, nici până acum ministerul nu a decontat sumele investite de către societățile comerciale.
Sunt cazuri în care firmele nu și-au mai primit banii încă din iulie 2014, atât pentru construcția centrelor sociale, cât și pentru dotările necesare acestora. Din această cauză, sunt zeci de centre sociale care nici acum nu sunt date în folosință, fapt care este atât în dauna constructorilor, a primăriilor, dar și a oamenilor simpli care urmau să beneficieze de aceste investiții.
Nedecontarea acestor lucrări nu a primit nici până la acest moment o explicație logică din partea reprezentanților Ministerului Muncii, deși această speță ar trebuie să fie una dintre prioritățile oamenilor care lucrează în acest minister pentru oameni și în favoarea oamenilor. Este inacceptabil ca o situație de acest gen să tărăgăneze atâta timp, iar firmele, primăriile și beneficiarii să stea să aștepte ca cineva din minister să-și aducă aminte și de ei și să-și facă milă să se uite pe niște hârtii și să avizeze niște plăți.
Stimată doamnă ministru,
Revizuiți-vă atitudinea față de mediul de afaceri și față de cei care așteaptă inaugurarea centrelor sociale, căutați responsabilii în curtea dumneavoastră și remediați această situație rușinoasă pentru un astfel de minister!
„Ieșenii, lăsați pe centură de Guvernul Ponta”
În fiecare an, pe 24 ianuarie, aerul se schimbă la Iași. Acest lucru se întâmplă pentru că, brusc, istoria îi aduce aminte lui Ponta și camarilei lui că Iașiul este totuși unul dintre cele mai importante orașe ale țării. Este singurul moment din an când Guvernul PSD, cu mic, cu mare, realizează că noi, ieșenii, suntem parte a României, iar miniștrii vin veseli să participe la evenimentele prilejuite de această zi.
Însă, după fiecare moment de acest gen, constatăm că, întorși la București, guvernanții uită de Iași și de ieșeni. La fel ca și acum. 24 ianuarie a trecut, iar din capitală nu s-a mai auzit nimic și, dimpotrivă, premierul Ponta ne-a certat pe noi, parlamentarii de Iași, că nu ne-am uitat bine în Masterplanul de transport.