Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2015
other
Petru Movilă
Discurs
„Ministrul Rus umblă cu cioara vopsită și spune că-i papagal”
După ce noi, ieșenii, am insistat pe lângă Guvernul Ponta mai bine de doi ani de zile pentru autostrada Iași–Târgu Mureș, guvernanții au decis să ne închidă gura: ne-au dat, pe hârtii, ceea ce am dorit!
În cursul zilei de ieri, ministrul transporturilor, Ioan Rus, ne-a prezentat Masterplanul de transport al României (MPGTR), explicând faptul că, în urma dezbaterilor publice, au fost luate în calcul majoritatea propunerilor. Astfel, din noiembrie până în februarie, reprezentanții Ministerului Transporturilor au scos din căciulă peste 650 de km de autostradă, care ȋn prima variantă nu-și justificau existența pentru că nu aveau susținere financiară! Concret, în plus, în doar câteva luni, au apărut peste 1.300 de km de autostrăzi noi – dublu față de varianta inițială, aproape 1.900 de km de drumuri expres și 2.800 de km de drumuri transregio!
Ce mă interesează pe mine în calitate de parlamentar de Iași și ce vă voi aduce în atenție, stimați colegi parlamentari, este evoluția surprinzătoare a autostrăzii Iași–Târgu Mureș. După îndelungi dezbateri și proteste ale ieșenilor în legătură cu acest tronson rutier, saturat probabil de cerințele și întrebările pe această temă, ministrul Rus a luat o hotărâre menită să închidă acest subiect, cel puțin pentru o perioadă de timp: Iași–Târgu Mureș va fi autostradă!
Astfel, a corectat variantele anterioare ale Masterplanului și a scris peste tot, acolo unde apărea termenul de drum expres, autostradă. Efectul a fost cel așteptat: ieșenii au zâmbit satisfăcuți și acum sunt mulțumiți că vor ajunge în Transilvania pe autostradă. Însă ceea ce nu au văzut mulți este faptul că această autostradă este una fazată și că mai întâi se va face drum expres, urmând ca mai apoi, la un moment dat, ȋn viitor, să se facă autostradă. Așa că mult așteptata autostradă nu este altceva decât o schimbare din pix, o cioară vopsită care arată ca un papagal, un simulacru de care Rus se folosește pentru a închide gura celor care doresc autostrada Iași–Târgu Mureș! În ciuda a ceea ce s-a prezentat ieri, situația rămâne aceeași: tronsonul Ungheni–Iași–Târgu Neamț va fi autostradă, iar Târgu Neamț–Târgu Mureș, drum expres!
Domnule ministru, nu ne mai păcăliți și fiți sinceri cu noi, ieșenii, cei care au dat cele mai multe voturi PSD-ului pentru a ajunge la guvernare. Vrem autostradă peste munți, nu minciuni!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.