Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2019
Informare · Trimis la votul final
Vasile Varga
Discurs
„Ministrul Sorina Pintea este responsabil de dezastrul de la Spitalul Județean de Urgență Brăila”
Starea gravă a sistemului medical din România nu mai reprezintă pentru niciunul dintre noi o noutate. Cu toții știm despre crizele de medicamente, de materiale sanitare, de personal, despre subfinanțarea care duce la lipsuri de tot felul, lipsuri pe care le resimt în primul rând cei care au nevoie de îngrijire și tratament: pacienții.
Vă invit totuși, dragi colegi, să facem împreună o vizită virtuală la Spitalul Județean de Urgență din Brăila, județ pe care îl reprezint în Parlamentul României. O să constatăm că, în secolul al XXI-lea, toate încăperile Unității de primiri urgențe (UPU) sunt insalubre, cu pereți, linoleum și uși într-o stare avansată de degradare, și că nu există nici măcar apă caldă curentă. O să mai vedem cum lucrează medicii și asistentele în salonul de spitalizare de zi, în Secția de balneologie sau în sala de ghips de la Ortopedie infantilă, fără ca în aceste încăperi să existe lavoare. Tot la spitalul din Brăila o să întâlniți peste tot pavimente degradate, neacoperite cu materiale lavabile și ușor de dezinfectat, tâmplării și pereți deteriorați sau toalete cu plăci de faianță căzute. O să mai puteți vedea cum prin plafonul Secției de enterologie se infiltrează apa sau că, lucru incalificabil, Unitatea de transfuzii sangvine nu dispune de frigidere omologate pentru depozitarea produselor sau de genți omologate pentru transportul acestora.
Acestea nu sunt povești! Acestea sunt constatările inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică Galați, care au făcut în cursul lunii martie 2019 un control la unitatea
medicală din Brăila pentru a verifica cum sunt respectate normele de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, celebrele, de acum, infecții nosocomiale, care au făcut atâtea victime printre pacienții din România. Au făcut și, din păcate, cel puțin la Brăila, vor continua să facă victime, cât timp, potrivit acelorași inspectori de la DSP Galați, într-unul dintre pavilioanele spitalului depozitarea lenjeriei, a substanțelor dezinfectante, a ustensilelor de curățenie se face în spații improvizate și neconforme sau cât timp în două dintre pavilioanele spitalului nu se asigură un număr corespunzător de dușuri și de grupuri sanitare pentru pacienți. Este îngrijorător și totodată revoltător că probe de apă sterilă din blocul operator au fost declarate necorespunzătoare și că în patru probe de aer din aceeași secție de chirurgie s-a constatat prezența unor germeni și fungi.
Am văzut cu toții că ministrul sănătății, doamna Sorina Pintea, a făcut vizite în mai multe spitale din județele țării, care s-au lăsat cu demiterea managerilor. Inițial, chiar dacă suntem pe baricade politice diferite, i-am acordat încredere, am crezut că este un profesionist de bună-credință, care își face datoria. Aveam să constat însă, în ultimele luni, că vizitele doamnei ministru Pintea aveau, de fapt, un puternic caracter electoral și că au fost demiși doar directorii care nu erau susținuți de PSD. Cum altfel s-ar putea explica faptul că, după ce a vizitat unitatea medicală brăileană, ministrul Pintea a constatat gravele deficiențe, a recunoscut public că vorbim despre un spital cu o infrastructură de „nota 6”, dar nu a demis și managerul Spitalului Județean de Urgență Brăila, Delia Râșnoveanu, susținută de PSD?