Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2013
Informare · informare
Laurențiu Nistor
Discurs
„Miracolul s-a produs!”
Minerii de la galeria Cătălina–Monulești, blocați încă de miercuri în subteran și care au luptat cu disperare pentru locurile lor de muncă, au ieșit la suprafață, ducându-se la soțiile și copiii lor. Majoritatea dintre ei sunt singurii susținători de familie. De ei – de fapt, de salariile lor amărâte – depinde bunăstarea a încă 3, 4, 5 sau uneori chiar a mai multor suflete, astfel că este de înțeles îndârjirea minerilor care și-au pus viața în pericol pentru începerea lucrărilor de minerit la Roșia Montană. Iată însă că, dacă au găsit înțelegere la un om, iar ei l-au înțeles la rândul lor și au ieșit ca să fie alături de copii la începerea anului școlar, miracolul s-a produs! Acel om, care nu s-a sfiit să coboare în mină și să încerce să-i convingă pe mineri să renunțe la gestul lor disperat, s-a nimerit să fie premierul Victor Ponta. L-ar fi văzut cineva, de exemplu, pe Băsescu plimbându-și prețiosul fizic prin galeriile minei, să vadă cu ochii lui cum își câștigă ortacii pâinea cea de toate zilele? Dacă el nu e în stare de așa ceva, măcar să arunce cu mizerii în cei care o fac... Însă ar fi fost instructiv pentru guvernator să facă o baie de mulțime în fundul minei. Dar, după huiduielile copioase luate la Țebea, mici șanse ca să dea brusc curajul peste ocupantul de la Cotroceni – doar el este specializat în coterii, intrigi și fitile, nu în dragoste de semeni!
De guraliv nu-l întrece nimeni pe Băsescu: cu gurița lui a îmbogățit cu sute de milioane de dolari firma Gabriel
Resources, însă aceeași guriță n-a zis nimic nici de vreo solidarizare cu minerii și cauza lor și nici n-a mărit vreun salariu de miner cu măcar 5 bani! Da, este adevărat, a pus problema locurilor de muncă în zonă, dar a privit nu din prisma minerilor, ci din prisma patronului! Dovada? Nu l-a interesat tehnologia folosită: cu multe cianuri! Oare de ce? Pentru că există chiar și invenții românești, depuse la OSIM, ce propun tehnologii de extragere a aurului fără cianuri. După cum sunt și metode de concentrare și flotație care folosesc o cantitate mult mai mică de cianură. Încă nu se știe de ce nu se încearcă studierea acestora pentru rezolvarea problemei mediului, mai ales că orașul Abrud e la vreo 4 kilometri de lacul de decantare și, în caz de accident, consecințele pot fi dezastruoase.
Dar probabil că cianurarea, întrucât poate fi folosită și pentru extragerea altor metale rare și foarte utile în industriile viitorului, metale care însoțesc aurul în minereu, este mai rentabilă pentru Gold Corporation: tot scoți metalele rare din pământ, de ce să le lași românilor, în lacul de decantare, când alții ar fi în stare să ucidă pentru a pune mâna pe ele?
Jack Goldstein, un băimărean de 78 de ani, inginer chimist, cercetător, conferențiar și profesor în domeniul chimiei, a inventat și brevetat, împreună cu un grup de colegi, o procedură de extragere a aurului fără cianuri. A predat mai bine de un deceniu la Universitatea de Nord Baia Mare, la Facultatea de Mine, și este specializat în metale rare. Multe dintre tehnologiile pe care le-a pus la punct – deține mai bine de 50 de brevete de invenție – le-a testat sau pus în practică la Phoenix, în Baia Mare sau la Copșa Mică. Procedeul ca atare, de dizolvare, respectiv înlocuire a cianurii cu tiosulfat de sodiu, poate fi aplicat și la Roșia Montană, dar nu numai. Față de procedeul clasic (și cel mai ieftin!) de extragere a aurului din piritele arseno-aurifere ce utilizează cianuri și care poate fi aplicat numai la minereuri sau subproduse cu conținut de aur nativ sau sub formă elementară, metoda românească se poate aplica atât minereurilor native, cât și celor sub formă de compuși chimici de aur și argint-sulfuri, arseno-sulfuri, pirite, cenuși, zguri. Avantajele multiple ale acestei metode: procedeul asigură reutilizarea reactivilor, nu produce ape reziduale sau gaze reziduale toxice, are un randament de extracție mai bun decât procedeele folosite până acum. De asemenea, un lucru foarte important este că nu necesită iazuri de stocare, materialul folosit după extracția aurului și argintului, respectiv deșeul, poate fi depus la locul de extracție, nefiind generator de poluanți, adică e inert pentru natura înconjurătoare.