Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2017
procedural · adoptat
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mișcările de stradă nu sunt folosite politic pentru a organiza lovituri de stat mascate. Este o regulă de bază a democrației pe care domnul președinte Iohannis trebuie să o respecte.
Guvernul a făcut un pas în spate, iar, dacă președintele continuă să forțeze o criză politică, înseamnă că nesocotește votul popular din 11 decembrie.
Eu nu vreau ca România să meargă pe acest drum al populismului ieftin, al dezbinării, al iresponsabilității și al instabilității. Drumul înainte trebuie să fie unul de construcție, de responsabilitate și de dialog.
Ca președinte al Senatului, doresc să îl invit și pe președintele Camerei Deputaților să demarăm, în cel mai scurt timp, discuții cu partidele politice, cu asociațiile profesionale ale magistraților și procurorilor, cu instituții din zona justiției, cu mediul academic, cu mass-media și cu societatea civilă.
Rezultatul acestor întâlniri, al acestor discuții va genera cu siguranță soluția la care sperăm cu toții, o soluție prin care putem demonstra că România vorbește, și nu urăște, o Românie a dialogului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.