Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2018
Declarații politice · respins
Bogdan Iulian Huțucă
Discurs
„Mitingul din 10 august a fost folosit de PSD nu numai pentru a demoniza o mișcare civică perfect îndreptățită în a protesta împotriva abuzurilor acestei majorități politice, ci și pentru reglări de conturi politice interne!”
Bastoanele jandarmilor date pe spatele protestatarilor sunt acum folosite în lupta internă dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea, iar această dispută a scos în evidență posibile ilegalități referitoare la decizia de evacuare a Pieței Victoriei. Altfel spus, prefectul Capitalei, doamna Speranța Clișeru, omul Gabrielei Firea, a susținut că a semnat ordinul de evacuare după ora 12 noaptea, ulterior intervenției jandarmilor. Declarația prefectului a venit în condițiile în care procedura de evacuare a Pieței Victoria a fost declanșată la ora 23.11, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, domnul Marius Militaru.
Cred că aceste contraziceri flagrante arată că suprimarea protestului din data de 10 august a.c. este una care ridică mari semne de întrebare în privința legalității deciziei de intervenție. Mai mult, Jandarmeria a anunțat că a mai fost un ordin de intervenție, dat chiar din interiorul Jandarmeriei, ceea ce ne arată că a fost vorba de un lanț decizional viciat.
În scurt timp se împlinește deja o lună de la protestul românilor din 10 august și încă nu avem vreun vinovat pentru abuzurile autorităților responsabile!
PNL a făcut toate demersurile parlamentare necesare pentru a face lumină în acest caz, inclusiv a solicitat o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, însă Liviu Dragnea a refuzat convocarea acesteia.
La începutul sesiunii parlamentare ordinare, noi, liberalii, împreună cu colegii de la USR, am depus o solicitare de înființare a unei comisii de anchetă privind reprimarea protestului pașnic antiguvernamental desfășurat în București, Piața Victoriei, în data de 10 august a.c. Majoritatea parlamentară a PSDragnea va trebui astăzi să voteze pentru înființarea acestui demers de aflare a adevărului! În caz contrar, va reieși că se tem de faptul că abuzurile comise de domnul Dragnea și de doamna Carmen Dan vor fi scoase la iveală de sub preșul pus de PSD peste atrocitățile la care au fost supuși protestatarii în data de 10 august.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.