Vasile Silviu Prigoană

„Mituri și fetișuri în politica românească”

M-am gândit să abordez astăzi un subiect care se referă la credințele mai tuturor oamenilor dintr-o societate, deci și din societatea românească. Este vorba despre mituri și fetișuri.

Dintotdeauna, negăsind explicații precise, concrete, ale unor fenomene naturale sau ale unor evenimente, oamenii și-au creat, voluntar sau nu, mituri pentru a-și explica respectivele fenomene sau evenimente. Oamenii au simțit mereu nevoia să creadă în miraculos sau necunoscut, mai ales în epocile din vechime.

Erudiții ne învață să distingem două tipuri de mituri: mituri pe care oamenii le-au creat din ignoranță, în special la civilizațiile preistorice sau arhaice, și mituri mai noi, pe care unii oameni le-au creat în mod deliberat, tocmai ca prin ele și prin simbolistica lor să-și poată manipula semenii. Exemplific aici prin miturile existente în societatea românească a ultimilor 20 de ani: mitul „vânzării României”, mitul național, mitul pericolului maghiar, mitul conspirației evreiești, mitul ocultei internaționale etc.

Într-una dintre accepțiunile sale, mitul relevă o mare credință, un mare proiect ideal. Sunt mulți istorici și politologi care vorbesc despre asemenea mituri, exemple clasice fiind mitul lui Mihai Viteazul sau mitul lui Mihai Eminescu. Pentru o persoană pare a fi suprema recunoaștere. Deci nu poți să ajungi mai sus decât această condiție de mit, adică să reprezinți ceva fundamental pentru o anume comunitate. Mitul lui Eminescu sau al lui Mihai Viteazul reprezintă mari idei care îi pun pe oameni în mișcare.

Dacă nu ne referim la persoane, putem vorbi despre idei transformate în mit, și aici aș menționa doar cele trei mari mituri contemporane identificate de profesorul Lucian Boia: progresul, națiunea și democrația. Acestea sunt cele trei mari idei care au mișcat omenirea în ultimele două secole.

Mitul este o construcție imaginară, și când spun că este imaginară nu spun că nu este adevărat. Lucrurile nu se împart atât de simplu. Sunt adevărate și neadevărate în același timp. Poate să fie o narațiune, cum sunt miturile antice, poate să fie, în mod mai abstract, o reprezentare sau o idee. Oricum, este ceva ce vizează esența fenomenelor naturale și sociale, în funcție de valorile semnificative ale unei comunități, fiindcă mitul trebuie să se așeze în acest cadru fundamental al unei societăți, al unui sistem de valori.

Spre deosebire de mit, fetișul este doar obiectul unei venerații exagerate sau o idee ce este subiectul unei adorații oarbe, nejustificate. Am întâlnit comportamente asociate la naziști, la comuniști sau la mai îndepărtații talibani.

Zilele acestea este un bun moment să abordăm tematica cu luciditate, astfel încât societatea noastră să devină, în sfârșit, majoră, să-și treacă examenul de maturitate. Ce este mit și ce fetiș în politica românească? Ce idei merită să susținem și care sunt cele care ne pot transforma în extremiști de orice fel?