Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Miron Alexandru Smarandache
Discurs
„Modernizarea infrastructurii rutiere a Bacăului, un pas mare spre civilizație”
Investițiile în infrastructură sunt vitale pentru dezvoltarea României, iar actualul Guvern, în ciuda constrângerilor bugetare, dar mai ales autoritățile județene și locale din județul Bacău, continuă să facă demersuri susținute în acest sens. Există două exemple de dată recentă pe care vreau să le prezint cu acest prilej, respectiv inaugurarea a două poduri din județul Bacău, unul la ieșirea din municipiul Bacău spre Moinești–Comănești–Dărmănești, iar celălalt în comuna Gârleni. Ambele poduri sunt amplasate în zone de trafic intens, iar până de curând interdicțiile privind greutatea maxim admisă au determinat costuri importante pentru toate firmele de transport cu autovehicule de mare tonaj. Cu toate că pot fi catalogate drept investiții firești, cele două reușite recente din Bacău reprezintă un exemplu de succes în ceea ce privește modul în care autoritățile județene și locale au colaborat atât cu organismele europene, cât și cu Guvernul.
Personal, am susținut întotdeauna că un ales, cu atât mai mult cei din județe și localități, trebuie să fie preocupat în primul rând de administrație și abia apoi de politică. Pe această cale, țin să salut eforturile depuse de consiliul județean și de Primăria Bacău, în urma cărora infrastructura rutieră din județ a fost considerabil îmbunătățită, iar de acest lucru beneficiază locuitorii acestei zone. De altfel, cele două investiții amintite sunt un preambul la o altă lucrare de proporții aflată în curs de realizare, cea mai importantă pentru județul Bacău după 1989, respectiv centura ocolitoare a municipiului Bacău, cu o lungime totală de aproximativ de 30 de kilometri, pentru care procedura de licitație s-a încheiat cu puțin timp în urmă. Șoseaua de centură a Bacăului va fi construită la standard de autostradă, urmând ca pe viitor să fie parte a autostrăzii spre nordul țării, un segment al Coridorului IX paneuropean.
Nu în ultimul rând, susțin proiectele Consiliului Județean Bacău de a atrage surse de finanțare și pentru alte investiții, cum ar fi șoseaua Livezi–Berzunți–Cernu, dar și pentru podul de la Oituz, care face legătura între estul și vestul țării. Este vorba de o investiție esențială, deoarece și pe acest pod, ca și în cazul celui de la Gârleni de până acum câteva zile, există restricții privind circulația vehiculelor de mare tonaj,
fapt care îngreunează în mod vădit activitatea economică din regiune.
Cu alte cuvinte, zona Moldovei, pe nedrept uitată ani de zile, își revine încet-încet din punct de vedere economic, iar modernizarea infrastructurii de transport este o dovadă clară că se pot face lucruri bune dacă există preocupare și bună intenție. Sper ca județul Bacău să se dezvolte și mai susținut în viitor, iar eu personal voi face tot ce depinde de mine pentru ca locuitorii de aici, și implicit din colegiul pe care-l reprezint în Parlament, să trăiască mai bine, să se bucure de servicii de calitate și să poată avea o viață mai ușoară.