Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2011
other · respins
Iulian Claudiu Manda
Discurs
„Modificarea Constituției – praf în ochii românilor”
Într-o tentativă jalnică de a deturna atenția populației de la buzunarele goale, Președintele României, domnul Traian Băsescu, a inițiat săptămâna trecută un proiect de modificare a Constituției, deși nu are dreptul să demareze singur acest proiect, ci doar pe baza unei propuneri a Guvernului. Dar ce îl determină pe Traian Băsescu să facă acest demers în plină criză economică? Să fie oare lansarea programului economic al USL? Un program echilibrat, dedicat reluării creșterii economice solide, dar și cu o disciplină dură a finanțelor publice care nu mai permite scurgerea banilor publici către contracte pentru partid, așa cum procedează în prezent Emil Boc și Elena Udrea.
Obiectivul principal al domnului Traian Băsescu este, în această perioadă, să distragă atenția populației de la programul economic și viziunea pentru educație propuse de USL și, totodată, să acopere cu această dezbatere subiecte importante precum corupția din PDL, tăierea pensiilor și a salariilor.
Modificarea Constituției nu se poate face însă decât după viitoarele alegeri parlamentare, cu un Parlament care să fie reprezentativ. În plus, conform Constituției, propunerea de revizuire trebuie să vină de la Guvern, și nu de la președinte. Comisia de revizuire a Constituției nu s-a întrunit niciodată, astfel că acest demers al președintelui este unul greșit, menit să acopere gravele probleme economice și sociale cu care se confruntă România.
Mai mult, trebuie să ne întrebăm de unde vor avea bani pentru referendum, ținând cont că, înainte de alegerile pentru primăria Baia Mare, democrat-liberalii declarau că nu sunt bani pentru organizarea acestora, iar motivul pentru care vor să alegem primarii dintr-un singur tur este tot lipsa banilor. Oare vor să facă referendum odată cu alegerile locale pentru a introduce teme parazit, ce nu țin de interesul imediat al cetățenilor?
Spre deosebire de Guvern, care nu face altceva decât să spună că nu sunt bani la buget și că trebuie să introducă noi taxe și impozite, USL a venit cu un program de măsuri eficiente pentru stimularea economiei. Adoptarea Legii privind integritatea în cadrul autorităților publice, alinierea la media europeană a redevențelor încasate de stat, ca urmare a concesionării activelor statului, înființarea unui comitet parlamentar de monitorizare pentru creșterea transparenței utilizării banilor publici, restructurarea instituțiilor de control fiscal și înființarea unui consiliu de supraveghere și audit format din experți internaționali sunt câteva dintre măsurile propuse de USL care merită atenția noastră, a românilor, inclusiv a președintelui, care n-ar trebui să ne mai arunce praf în ochi, ci să se concentreze măcar în al doisprezecelea ceas pe problemele poporului pe care îl conduce.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .