Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Claudia Boghicevici
Discurs
„Modificarea Legii zilierilor pentru o flexibilizare a prevederilor sale”
Declarația cu care mă prezint în fața dumneavoastră astăzi se referă la modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 276 din 20 aprilie 2011. Modificarea prevede extinderea sferei beneficiarilor de lucrări cu persoanele fizice autorizate și acordarea expresă a posibilității de a desfășura activități cu caracter ocazional pentru persoanele fizice beneficiare ale venitului minim garantat.
Propunerea vine să sprijine utilizarea muncii cu caracter ocazional și astfel să creeze un nou cadru normativ care să genereze atât noi locuri de muncă, cât și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă.
Prin modificările aduse la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, a fost instituită posibilitatea ca persoana fizică autorizată să poată angaja terțe persoane pentru desfășurarea activității. Prin modificările propuse la lege doresc să creez posibilitatea și pentru persoanele fizice autorizate să angajeze zilieri, cât și forță de muncă calificată, prin contracte individuale de muncă.
Propunerea legislativă depusă deja în Parlament va determina crearea de noi locuri de muncă la nivel local și regional pentru domeniile de activitate prevăzute prin lege și va determina o creștere semnificativă a veniturilor la bugetul de stat, determinată de plata sumelor aferente impozitului pe venit. Având în vedere necesitatea introducerii unor măsuri active de stimulare a mediului de afaceri și a accesului la locuri de muncă, care vor conduce la mărirea ritmului de creștere economică, este automat necesară introducerea persoanei fizice autorizate în categoria beneficiarului de lucrări, așa cum este prevăzut în Legea nr. 52/2011.
De asemenea, pentru încurajarea creșterii gradului de ocupare în rândul persoanelor beneficiare ale venitului minim garantat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2011, propun introducerea expresă a acestora în categoria zilierilor care pot presta activități cu caracter ocazional.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.