Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Eugen Neață
Discurs
„Modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și din Codul de procedură penală, impuse de decizii ale Curții Constituționale și ale CEDO”
Parlamentul României, ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate legiuitoare a țării, și-a propus, printre altele, să procedeze la perfecționarea legislației penale, prin implementarea deciziilor Curții Constituționale și a directivelor Parlamentului European și ale Consiliului care vizează această materie.
În acest sens, în cadrul Parlamentului s-a constituit o comisie formată din parlamentari cu pregătire juridică, care a elaborat până în prezent trei proiecte de modificare și de completare a prevederilor Codului penal și ale Codului de procedură penală.
Un prim proiect de lege este cel pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal, în vederea transpunerii Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.
Al doilea proiect de lege are în vedere implementarea deciziilor Curții Constituționale în legislația penală și procesual penală.
În materia Codului penal, până în prezent au fost elaborate aproximativ 10 decizii ale Curții Constituționale, iar în materia Codului de procedură penală au fost date aproximativ 40 de decizii ale Curții Constituționale.
În sfârșit, al treilea proiect cuprinde propuneri de modificare și de completare a unor dispoziții din Codul penal și din Codul de procedură penală, pentru a le pune de acord cu prevederile Directivei UE/2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Prin acest proiect sunt propuse modificări și completări ale următoarelor texte din Codul penal: art. 268 – Inducerea în eroare a organelor judiciare; art. 273 – Mărturia mincinoasă; art. 277 – Compromiterea intereselor justiției și art. 283 – Represiunea nedreaptă.
Modificările preconizate a se opera la Codul de procedură penală ca urmare a implementării acestei directive a Parlamentului European sunt mult mai numeroase, ele vizează conținutul a 60 de articole.
În legătură cu modificările propuse în aceste proiecte de lege au fost depuse amendamente, s-au făcut observații și s-au sugerat îmbunătățiri privitoare la conținutul lor.
Ținând seama de faptul că toate cele trei proiecte de lege vizează modificări și completări ale Codului penal și ale Codului de procedură penală, determinate de nevoia implementării în conținutul acestora a deciziilor Curții Constituționale și a unor directive ale Parlamentului European și ale Consiliului, consider că mai justificat ar fi ca toate aceste proiecte să fie incluse într-un singur proiect de lege.