Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2018
Declarații politice · retrimis
Mihai Weber
Discurs
„Modificările aduse domeniului achizițiilor publice, susținute de Partidul Social Democrat”
De ceva vreme se discută despre numeroasele blocaje existente în domeniul achizițiilor publice în România, motiv pentru care Ministerul Finanțelor Publice a decis schimbarea modului în care se fac achizițiile publice, blocate din cauza contestațiilor și a termenelor foarte lungi de soluționare.
Susțin în totalitate aceste modificări, care urmează a fi adoptate în cele două ordonanțe de urgență, precum și normele de aplicare prin care se aduc schimbări la Legea achizițiilor publice.
Potrivit ministrului finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, Curtea de Conturi va fi instituția care va verifica modul în care a fost atribuit contractul de achiziții publice și aceasta pentru că, până în prezent, de foarte multe ori se suprapunea față de anumite atribuții referitoare la controlul procedurilor de achiziții publice cu Agenția Națională de Achiziții Publice, lucru care genera blocaje în sistem.
O altă modificare face referire la faptul că, în cazul unei lucrări, nu se va relua procedura de achiziție pentru partea din contract contestată. Așa cum declara și domnul ministru, de foarte multe ori se întâmplă ca în cazul unui contract de lucrări să se reia procedura de achiziție publică pentru acea parte foarte mică necesară finalizării unui contract. Acest lucru ducea la luni, chiar ani de întârziere.
O schimbare importantă este și aceea de a reglementa, cu claritate, modul în care se face studiul de fezabilitate pentru partenerii privați, pentru concesiuni, precum și la eliminarea notificării prealabile. În acest caz, deciziile Consiliului Național de Achiziții Publice vor fi doar legate de ceea ce înseamnă companie care depune o contestație și strict la ceea ce înseamnă oferta acestuia.
Legat de contestatarii de proiecte, aceștia vor fi nevoiți să depună o garanție în momentul în care se hotărăsc să conteste un contract. În prezent avem o practică de a contesta pentru orice motiv, fie de a negocia ulterior cu acele companii care au câștigat pentru a renunța la contestații, fie din dorința efectivă de a bloca progresul acestei țări, acest aspect ducând la blocarea unor investiții importante pentru România. De altfel, procedurile vor fi simplificate în sensul reducerii numărului de etape de evaluare a unui proiect de la 15, în medie, la patru. De specificat este că reprezentanții Agenției Naționale de Achiziții Publice nu vor mai fi prezenți la aceste proceduri, aceștia fiind cei care vor superviza modul de utilizare a banilor publici prin achiziții publice, altele decât cele care vin de la Uniunea Europeană.
Aceste măsuri sunt benefice pentru întregul sistem, implicit pentru România, având în vedere că toată economia se lovește de existența acestei probleme. În acest fel, toate blocajele de la nivelul achizițiilor publice vor fi înlăturate, procedurile de achiziții fiind soluționate la timp, fără întârzierile existente în prezent.