Ioana Jenica Dumitru

„Modificările la Codul penal și Legea amnistiei trădează lipsa de transparență a procesului legislativ din Parlamentul României”

Săptămâna trecută a avut loc o mișcare de o rară lipsă de inspirație politică, care ne-a readus în prim-planul Europei, din nou cu un subiect controversat care își va produce efectele negative mult timp de acum încolo în ceea ce privește credibilitatea noastră externă și statutul nostru de partener stabil și predictibil atât în Uniunea Europeană, cât și în Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu Statele Unite ale Americii.

Am încercat de foarte multe ori să explic de la această tribună faptul că responsabilitatea ar trebui să ne ofere principiile pe care să ne ghidăm acțiunile și gesturile politice.

Anul acesta s-au împlinit 101 ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai mari reformatori și oameni de stat pe care România i-a avut în lunga sa istorie. Spiru Haret ar trebui să fie un exemplu pentru clasa politică și pentru guvernanții de astăzi, un exemplu care, prin tenacitatea sa, prin perseverența sa și prin responsabilitatea de care a dat dovadă față de România a reușit să schimbe din rădăcini sistemul de educație și să pună bazele unui învățământ modern, ale cărui roade le culegem și astăzi. Chiar dacă subiectul declarației mele politice este cu totul altul, această scurtă paranteză vine ca un elogiu pentru unul dintre cei mai responsabili oameni politici pe care România i-a cunoscut, într-un timp în care responsabilitatea politică este un principiu urmat de puțini și golit în totalitate de sens pentru cei mulți.

Revenind la subiectul modificărilor legislative de o enormă iresponsabilitate, trebuie să spun că atât modelul actual al Legii amnistiei, cât și modificările la Codul penal pătează de două ori reputația instituției pe care o reprezentăm. Parlamentul s-a aflat istoric la cele mai joase cote de încredere, imaginea acestei instituții a fost terfelită atât din interior, cât și din exterior, încât te aștepți ca funcția de parlamentar să fie un stigmat pe pielea oamenilor politici din România.

Unul din motivele pentru care această imagine este la pământ este dat tocmai de lipsa de responsabilitate și încredere de care unii dintre noi dau dovadă. Problema scandalului internațional în care Parlamentul a fost târât are două surse foarte clare. În primul rând vorbim de problema de fond: modificările legislative care s-au operat prin cele două inițiative puse săptămâna trecută pe ordinea de zi ridică deasupra legii o serie întreagă de beneficiari ai demnităților publice, fie că vorbim de parlamentari, fie că vorbim de magistrați, fie că vorbim de președintele țării. Dar până să ne întoarcem la esența acestor modificări de fond, primul lucru care s-a observat pe ambele maluri ale Atlanticului a fost chestiunea de formă. Consider inadmisibilă organizarea de ședințe secrete în Parlamentul României. Consider că transparența procesului legislativ trebuie respectată, așa cum scrie și în regulamentul pe care suntem obligați să-l respectăm, toate ședințele comisiilor de specialitate din Parlament sunt publice, excepție făcând cazurile în care președintele de comisie consideră că trebuie să fie secrete. Întâlnirile nocturne în comisiile din care facem parte pot surveni doar atunci când avem de gestionat probleme de maximă urgență. Cu ce se justifică urgența în modificările care s-au adus Codului penal? Nimeni nu poate răspunde cinstit la această întrebare, pentru simplul fapt că urgența nu este niciodată o condiție când vorbim de modificări de o asemenea importanță.