Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Declarații politice
Marin Almăjanu
Discurs
„«Moșul Boc» le aduce în 2011 românilor noi taxe și impozite, dar și accize mai mari!”
România este demnă de intrat în Cartea Recordurilor pentru numărul mare de modificări ale Codului fiscal, care au fost operate în anul 2010 de către premierul Boc și ale sale ultime guverne. Astfel, Codul fiscal a fost modificat de nu mai puțin de 10 ori de la începutul anului până în prezent.
De curând, domnul Boc le transmitea, de pe la Sibiu, cetățenilor cum că vede din nou partea plină a paharului în 2011. Dar, odată cu acest optimism debordant, premierul încă în funcție uita să le aducă la cunoștință românilor și noile biruri pregătite cu mâna sa, care-i așteaptă cuminți și binevoitoare la plată, tot de la începutul lui 2011.
Astfel, potrivit ultimei variante bocciene de a modifica încă o dată Codul fiscal, vom da mai mulți bani pe țigări la anul,
cafeaua nu se va scumpi, în schimb se introduce taxa de intrare la cazinou și se elimină impozitul pe câștigurile realizate din jocurile de noroc. Asta nu-i rău. Cine are bani de aruncat n-are decât să plătească și în plus. Dar măririle de taxe, impozite, accize nu se opresc aici: prețurile unor produse accizabile, precum unele produse energetice, s-ar putea majora începând de anul viitor din cauza majorării accizelor, începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de ordonanță privind modificarea Codului fiscal pregătit în laboratoarele lui „Moș Boc” de la Palatul Victoria.
Mai mult, și accizele pentru combustibili vor fi majorate de la 1 ianuarie 2011, ceea ce ar putea conduce la noi creșteri de prețuri pentru aceste produse. Astfel, acciza pentru benzina fără plumb va crește de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tonă, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Pentru motorină, accizele vor urca cu 11 euro pe tonă, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri.
Potrivit modificărilor Codului fiscal propuse de Ministerul Finanțelor, în 2011 nu sunt deductibile cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate, care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată de 3.500 de kilograme și care au mai mult de nouă scaune de pasageri, incluzând scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau folosința contribuabilului.
Este foarte clar că urmările acestor majorări se vor reflecta imediat anul viitor într-o nouă creștere a prețurilor de vânzare pentru anumite produse, și acest lucru în condițiile în care inflația se aproprie deja de 8% sau ar putea chiar să bată spre una mai mare, cu două cifre, până la sfârșitul acestui an.
Din păcate, toate aceste măriri de taxe, impozite, accize se vor simți, din nou, în mod direct, în subțierea substanțială a veniturilor românilor afectați deja drastic în 2010 de cele mai dureroase tăieri de care au avut parte în ultimii 20 de ani!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .