Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
procedural · Trimis la votul final
Stelică Iacob-Strugaru
Aprobarea modificării programului de lucru 54–55
Discurs
„Moțiune de cenzură împotriva unui referendum”
Îmi aduc aminte că în urmă cu exact doi ani de zile, în urma referendumului inițiat de către Președintele României, populația țării s-a exprimat fără echivoc în favoarea reducerii numărului parlamentarilor. Această problemă răspunde unei necesități interne reale de reformare a statului român, având în vedere eficiența destul de limitată a Parlamentului, în varianta în care el a fost conceput de către prima Constituție postdecembristă.
Trebuie să admitem, de asemenea, că numai datele provizorii ale recensământului din acest an ne arată că sporul demografic negativ, la care se adaugă migrația galopantă, au deteriorat puternic numărul și structura populației din România. Câți parlamentari să fie aleși la următoarele alegeri? Nu e nici greu și nici ușor de spus. Trebuie însă să găsim varianta unei corecte și bune reprezentări a tuturor cetățenilor români, fie că trăiesc în România sau au ales să locuiască pentru un timp în străinătate.
În atari condiții, nu pot să nu mă revolt atunci când văd că liderii, tineri și neliniștiți, ai opoziției parlamentare amenință cu toată puterea că împotriva voinței exprimate a cetățenilor români vor depune o moțiune de cenzură. Da! Moțiune de cenzură împotriva voinței populației. Acestea sunt metehnele cu care ne-a obișnuit o anumită parte a clasei politice și pe care are de gând să le ducă mai departe.
Ignorarea voinței exprimate a populației și război total împotriva oricui, indiferent dacă în joc este sau nu interesul general, este atitudinea celor pentru care numai poziția în sondaje este importantă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.