Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Costel Lupașcu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Moțiunea de cenzură a opoziției, un exercițiu de imagine” Moțiunea de cenzură a opoziției a reprezentat doar un exercițiu de imagine, dar un bun prilej pentru Guvern de a-și prezenta realizările. Moțiunea nu putea fi votată de niciun parlamentar normal și onest, pentru că a fost doar o înșiruire de minciuni și de acuzații fără obiect.
Este chiar penibilă depunerea unei moțiuni în care se contestă realizările economice, creșterile de pensii și salarii de un partid – PNL, fost PDL – care, atunci când a fost la guvernare, a luat un sfert din veniturile românilor, a tăiat și salarii, și pensii.
Guvernul PSD–ALDE a reușit, în numai 10 luni, să îndeplinească peste 100 de obiective esențiale, cât nu au reușit alte guverne să facă în tot mandatul.
Vreau să vă prezint faptele certe realizate de coaliția de la guvernare:
- creșterea economică record – 8,8% pe ultimul trimestru,
- 7% pe primele nouă luni;
- noua Lege a salarizării, care aduce o majorare
- consistentă a salariilor;
- majorarea pensiilor;
- scăderea fiscalității până la cel mai mic nivel din
- Uniunea Europeană;
– rezolvarea gravei probleme a dezechilibrului bugetului de pensii prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat și reducerea evaziunii din acest domeniu – peste două milioane de salariați nu au contribuțiile plătite;
– crearea unui cadru concurențial corect pentru investitorii români și străini, prin adoptarea directivei Uniunii Europene privind interzicerea externalizării profitului obținut în România;
- cel mai înalt plafon din Europa pentru indemnizațiile
- maternale;
- sprijin pentru înființarea de noi afaceri prin programul
- „Start-up”;
– sprijin pentru agricultori și pentru crescătorii de animale și atragerea record a finanțării europene pentru aceste sectoare;
- sprijin pentru studenți.
Moțiunea de cenzură a picat, dar orice alte acțiuni menite să îngrădească prin forță dreptul legitim de guvernare ori legiferare dat de români PSD–ALDE sunt nedemocratice și anticonstituționale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.