Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Gheorghe Dragomir
Discurs
„Moțiunea de cenzură, un act pur democratic”
Dacă moțiunea ar fi trecut de votul Parlamentului, v-aș fi vorbit azi din calitatea unui parlamentar aflat în opoziție.
Așa cum s-a văzut, votul a fost unul ce a urmat regulile democratice, iar rezultatul, deși strâns, a reflectat dorința parlamentarilor de continuitate și stabilitate politică, necesare într-o perioadă electorală importantă pentru România.
În ceea ce privește partidul care a inițiat moțiunea, cred că momentul a fost unul nefericit, P.S.D. fiind în acest moment fragmentat în două mari grupări: cei care susțin o poziție mai flexibilă, cu înclinații spre centrul eșichierului politic, și cei care doresc menținerea unei poziții radicale de stânga.
„Unitatea de monolit” cu care P.S.D. se mândrea odinioară a dispărut cu totul, dar se pierde și o minimă disciplină necesară unui partid cu pretenții. Avem în Ion Iliescu un lider care pledează cât se poate de explicit și de public împotriva unei decizii a partidului său. Ceea ce e și mai prost pentru planul președintelui Geoană (și e vorba de orice plan își va fi făcut președintele P.S.D. cu moțiunea asta) este că demersul președintelui onorific al partidului s-a bucurat de succes printre parlamentarii acestuia.
Depunerea unei moțiuni de cenzură reprezintă expresia unui exercițiu democratic transparent, alături de altele precum suspendarea unui președinte, de exemplu. Acest cuvânt — transparență — a urmărit scena politică în ultima săptămână mai mult decât votul în sine al moțiunii.
Mai mult, în perioada următoare, Executivul va purta discuții transparente cu toate forțele politice pentru chestiunile esențiale ale țării și pentru actul de guvernare.
Cred că în acest moment trebuie să ne concentrăm pe susținerea proiectelor, și mă refer la acele proiecte de interes major pentru comunitățile din care facem parte. Chiar dacă, de exemplu, primarul municipiului Constanța este la P.S.D., nu înțeleg de ce să nu-i sprijinim proiectele dacă sunt benefice pentru constănțeni.
Acestea nu sunt compromisuri, punem umărul la dezvoltarea Constanței. Vom sprijini proiectele necesare județului Constanța, precum șoseaua de coastă, trecerea a
25% din acțiunile Aeroportului „Mihail Kogălniceanu” în administrarea Consiliului Județean Constanța și trecerea a 20% din acțiunile Portului Constanța în administrarea autorităților locale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.