Constantin Rădulescu

Moțiunea depusă de colegii din PP-DD și PDL nu este altceva decât exercițiul politic oportunist, dar oarecum firesc al opoziției, pe o temă fierbinte, din care semnatarii doresc să atragă doar beneficii electorale.

Indiscutabil, PDL-ul, secondat de o parte a PP-DD, nu putea rata o astfel de oportunitate, cu speranța că moțiunea s-ar transforma într-o lovitură puternică dată USL și în același timp să aducă PDL-ului o oarecare revenire în sondajele de opinie, măcar la 7–8%, nu de alta, dar se apropie alegerile europarlamentare și cele prezidențiale și nu este bine să te afli atât de jos în sondaje, pentru că nu te mai găsesc alegătorii. Până aici totul pare a fi în regulă.

Textul moțiunii în discuție este însă, de fapt, un amestec patetico-literar presărat cu date și cifre legate de istoricul privatizării CFR Marfă, astfel încât, la o primă lectură, să pară cât mai bine fundamentată. Doar că, la o lectură mai atentă, ne dăm seama, pentru cine vrea cu adevărat să-și dea seama, că, așa cum de altfel ne-a obișnuit, PDL-ul uită să spună și ce trebuie, nu numai ce nu trebuie. Mai exact, în cazul de față, PDL uită să spună cum s-a ajuns în situația ca CFR Marfă să necesite privatizarea. Uită să spună că ultimul an în care CFR Marfă a înregistrat profit a fost în 2007, cu un câștig de 6,12 milioane de lei, în scădere cu 85,7% față de anul precedent, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

Apoi, CFR Marfă a înregistrat pierderi de 169,44 milioane de lei în 2008, de 341,95 de milioane de lei în 2009 și de 535,26 de milioane de lei în 2010.

Cu alte cuvinte, pierderi din ce în ce mai mari în guvernarea cui? Nu cumva tocmai a PDL-ului, care acum plânge cu lacrimi de crocodil de grija salariaților de la CFR Marfă? Adică, după ce oamenii PDL-ului au adus această companie în pragul falimentului, aceiași oameni din PDL se fac că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, întinzând degetul acuzator spre USL, iar dacă nu ar fi fost USL-ul, ar fi găsit ei spre cine să întindă degetul acuzator, pentru că la asta sunt ei, de fapt, experți: la acuzări de tot felul.

Păi, nu era mai bine ca degetul ăla acuzator să-l fi pus PDL-iștii la muncă atunci când erau la putere, astfel încât acum să ne fi bucurat de o companie CFR Marfă înfloritoare, și nu să ne facem probleme pentru o companie adusă în pragul falimentului tot de dumnealor?!

De ce uită PDL-ul că în 2010 CFR Marfă a disponibilizat 6.400 de angajați, rămânând la 31 ianuarie 2011 cu 10.780 de salariați, din care 3.000 au primit decizii de disponibilizare în perioada aprilie–august 2011? Prin urmare, în mai puțin de un an, CFR Marfă a dat afară peste 50% din salariați.

Și, cu toate acestea, pierderea financiară a CFR Marfă în primele 9 luni ale anului 2011 a existat în continuare, fiind doar mai mică cu 65% față de perioada similară a anului 2010. Dar, atenție!, mai mică în condițiile în care au fost dați afară mii de lucrători de la CFR Marfă. Ministrul transporturilor de atunci era doamna Anca Boagiu, membru marcant al PDL, care afirma cu emfază că: „...acum culegem roadele, dacă putem spune roadele, procesului de restructurare” și mai departe: „...cu 65% și-a redus pierderile CFR Marfă și, mai mult decât atât, începând cu luna iulie 2011, merge pe profit”.