Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Ion Luchian
Discurs
## „Moțiunea PD-L — între demagogie și ipocrizie”
Partidul prezidențial al domnului Traian Băsescu, partidul care în ultima perioadă pare că a pus monopol pe demagogie, partidul altfel cunoscut ca PD-L (numele partidului, democrat minus liberal, mi se pare perfect ales, întrucât îi trădează atât originea din FSN, doar știm cu toții cât liberalism se regăsea în FSN, cât și lipsa valorilor democrației liberale ca fundament al acțiunilor sale politice), a anunțat depunerea în Parlament a unei moțiuni de cenzură cu tema taxei auto.
Nimic ieșit din comun, la prima vedere, deoarece este dreptul oricărui partid de opoziție, într-o democrație, să încerce să răstoarne guvernul.
Ceea ce surprinde la inițiativa PD-L este nivelul de demagogie și ipocrizie ieșit din comun (ca să mă exprim elegant) de care dă dovadă acest partid propunând o moțiune de cenzură tocmai pe subiectul taxei auto, și asta pentru că PD-L face o moțiune tocmai împotriva taxei care a fost inițiată de un ministru PD-L (PD la acea vreme) și sprijinită și votată în Parlament de PD pe vremea când făcea parte din Guvern. Se pare că această taxă era bună numai atât timp cât PD-ul era la putere!
De asemenea, este pură demagogie să te pliezi pe o campanie media (ale media președintelui, aș adăuga) îndreptată împotriva acestei taxe, ca să te erijezi în cel mai „vajnic” critic al acesteia și în apărătorul binelui românilor, neluând în seamă răul pe care l-ar produce introducerea în țară a foarte multe mașini vechi atât pentru industria auto românească, cât și pentru sănătatea românilor.
Nu în ultimul rând aș remarca faptul că, în nelimitata sa demagogie, PD-L-ul pare să se poziționeze, prin introducerea acum a acestei moțiuni, contra opiniei președintelui, care sublinia necesitatea stabilității politice și guvernamentale înaintea summit-ului NATO. Pentru PD-L este însă mult mai important să puncteze la public, chiar în detrimentul imaginii internaționale a României.
Și toate astea în spiritul declarat al apărării drepturilor românilor!
Curat demagogie!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.