Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2012
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Dragomir
Discurs
„Moțiunea PDL pe buget, un alt gest disperat de recuperare a electoratului”
După ce s-au făcut de râs cu moțiunile pe educație și pe agricultură, iată că democrat-liberalii au mai depus o moțiune simplă intitulată „Guvernul USL – «frâna de motor» a bugetului”, aceasta urmând să fie dezbătută și votată în cursul zilei de astăzi în plenul Camerei Deputaților.
De data aceasta, parlamentarii PDL acuză actualul Guvern că nu militează pentru intrarea în zona euro, că favorizează explozia cursului valutar și că accentuează criza economică și financiară. De asemenea, democrat-liberalii cer prezentarea bugetului de stat și a bugetului pentru asigurările sociale pe anul viitor până la data de 1 noiembrie 2012. Ei susțin că există riscul de a intra în 2013 fără a avea un buget, din cauza amânării prezentării, dezbaterii, adoptării și promulgării Legii bugetului, „pentru că la USL alegerile au prioritate în fața adoptării bugetului”.
Deși știu prea bine că nu au nicio șansă ca această moțiune să fie adoptată, membrii PDL încearcă cu disperare să mai recupereze, dacă mai e posibil acest lucru, câte ceva din intențiile de vot ale electoratului, chiar și prin intermediul unui gest propagandistic, care are menirea doar să arunce în spatele celorlalți toate daunele guvernărilor Boc–Ungureanu. Și, nu în ultimul rând, un gest cu care democrat-liberalii doresc să blocheze activitatea Parlamentului. Dacă tot nu sunt în stare să vină cu propuneri pertinente sau să facă ceva bun pentru societatea românească, măcar să strice, așa cum au fost obișnuiți atâția ani.
Vedem astfel, o dată în plus, cum prețiosul timp al fostului partid de guvernământ este investit în campanii sau moțiuni denigratoare, și nicidecum în ceea ce este cu adevărat important. PDL-ul demonstrează (a câta oară?) că prioritățile lui sunt cu totul altele decât nevoile arzătoare ale românilor, iar faptul că cei din PDL cred că banii prevăzuți la rectificarea bugetară vor fi folosiți pentru campania electorală este cât se poate de neadevărat.
Domnilor democrat-liberali, vă înșelați!
Guvernul actual este mult prea responsabil pentru a repeta erorile comise de guvernarea PDL. Că situația este tragică, nu mai este nevoie să amintim, iar acest lucru se datorează guvernării PDL. Chiar dacă dumneavoastră nu vreți să recunoașteți, cu PDL la putere, România ar fi intrat în faliment în noiembrie, deoarece bugetul portocaliu nu prevăzuse bani pentru finele acestui an!
Vom rezolva și această situație, dar rezultatele se vor vedea abia după data de 9 decembrie, când vom avea în Parlament o nouă majoritate politică. Așa cum, prin măsurile luate până acum, USL a început să repare nedreptățile făcute de PDL, și în acest caz vom rezolva problema la proxima rectificare de buget, în noiembrie. De aceea, și viitorul proiect de buget va fi dezbătut și aprobat tot după acea dată.
Una peste alta, și această moțiune a democrat-liberalilor nu este altceva decât un gest disperat. Niciunul dintre cetățenii acestei țări nu este naiv să creadă propaganda portocalie a unui partid care s-a dovedit extrem de altruist cu toate categoriile sociale, a fost la fel de darnic și s-a raportat, în toți anii petrecuți la guvernare, echitabil față de toți: jignind, acuzând și mai ales mințind!