Cristina Nichita

„Moțiunea pe sănătate, un eseu despre dezamăgiri și frustrări personale”

Abia ieșit de la guvernare, PNL taxează Cabinetul, exprimându-se în numele a trei milioane de pacienți.

O moțiune despre amenințarea vieții pacienților, prin amânarea listei de medicamente compensate, ar putea fi un semnal dramatic, dar, venind din partea liberalilor, la o lună după ieșirea acestora de la guvernare, nu este decât patetică și neserioasă. Nu poți pretinde că ești purtător de cuvânt a trei milioane de români suferinzi atunci când, timp de un an și jumătate, ești ocupat cu alcătuirea de liste de medicamente compensate pe care le rupi și faci altele pe care iar le rupi. Apoi, pleci de la minister lăsând pe birou ultima variantă pe care nu ai avut timp să o arunci la coș. Nu poți pretinde că ești purtătorul de cuvânt a trei milioane de români suferinzi atunci când ești prea ocupat să vezi ce se întâmplă la Institutul Cantacuzino, producător de vaccinuri dubioase.

Liberalii par să aibă ceea ce popular se numește „memorie scurtă”, fiindcă dacă sănătatea românilor este nesatisfăcătoare, aceasta li se datorează și lor, care au făcut parte din multe guverne în ultimii 24 de ani. Dacă sănătatea e bolnavă în România, cauzele trebuie căutate mai curând în perioada de dinainte de 2012, perioadă despre care PNL știe câte ceva.

În ședința de Guvern, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că „lista este pentru bolnavi, nu pentru firmele furnizoare de medicamente”.

Ministerul Sănătății concepe lista de medicamente compensate ca pe o rezultantă a consultărilor cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu reprezentanții pacienților și cu specialiștii din domeniul medical, nu ca pe concluzia unui dialog cu firmele furnizoare de medicamente. Bilanțul unui ministeriat nu se face în trei săptămâni, mai ales atunci când bilanțul respectiv este produs de un partid a cărui activitate principală a fost, în ultima vreme, distrugerea alianțelor și pulverizarea încrederii propriului electorat.

*

„Voluntariatul, formă a culturii participative”

Cunoaștem cu toții, unii din organizațiile în care am activat, alții în calitate de părinți, paradoxul instaurat în ultimii ani pe piața muncii din România: tinerii nu se pot angaja în muncă decât dacă au experiență, pe care nu au însă cum să o capete fiindcă locurile destinate debutanților sunt din ce în ce mai puține, atât în sectorul de stat, cât și în cel privat. Nu are sens să detaliez în acest cadru cât de nociv este acest fenomen, pentru că sunt convinsă că acest lucru e ușor de perceput de toată lumea.

Experiența țărilor civilizate indică foarte clar care ar fi soluția ieșirii din acest cerc vicios. Ea este reglementarea legală a activității de voluntariat. Momentan, tinerii care își doresc să capete experiență, activând benevol în diferite organizații, creează mai multe probleme decât avantaje structurilor în care ar vrea să se încadreze. Începând cu posibilitatea de a fi suspectați că folosesc munca la negru, continuând cu ambiguitatea legislativă cu privire la program și protecția muncii și sfârșind cu domeniul absolut haotic al certificării activităților voluntare, se constată că pentru un administrator de firmă sau pentru un director de instituție, actualmente, un voluntar e mai degrabă o bătaie de cap în plus decât un ajutor.