Ion Eparu

„Moțiunile, un drept democratic suprautilizat”

Am constatat în ultima perioadă, cu ocazia dezbaterii în Parlament a moțiunilor de tot felul, că pârghiile democrației funcționează în România, garantându-ne astfel distanța față de totalitarism. Dar nu am cum să nu mă întreb cât de bine ar fi mers totuși lucrurile dacă timpul alocat dezbaterii (și respingerii) atâtor moțiuni inițiate de opoziție ar fi fost folosit pentru a dezbate și îmbunătăți proiectele de lege cu adevărat importante și stringente care ne așteaptă girul.

Dincolo de semnul de întrebare care umbrește gradul de seriozitate cu care sunt abordate aceste moțiuni – dat fiind faptul că nici măcar cei care le-au semnat nu le-au votat, de motivele invocate, considerate, unele dintre ele, chiar de Curtea Constituțională ca fiind nefondate, de jocul politic deja străveziu chiar și pentru ochi mai puțin avizați –, ar trebui să rămână ca piatră de temelie rolul nostru, al parlamentarilor, același și pentru putere, și pentru opoziție: actul legiuitor fezabil pe termen lung.

Ultima moțiune de cenzură inițiată de ACL și respinsă pe 22 septembrie 2014 a vizat OUG nr. 45/2014 privind modificarea și completarea Legii pentru alegerea Președintelui României și OUG nr. 55/2014 privind migrația aleșilor locali. Deși s-au folosit expresii menite a avea un impact puternic („statul de drept, în pericol”, „fraudarea alegerilor”), opoziția nu a reușit să atingă cele 288 de voturi necesare pentru demiterea Guvernului Ponta, strângând cu greu 154 de voturi, în condițiile în care au fost 171 de semnături, ca și în mai 2014, de altfel, pentru că știm că nici atunci nu au fost prezenți la ședință toți semnatarii moțiunii.

Tocmai pentru că nu este o noutate folosirea moțiunilor de cenzură în campaniile electorale – mă refer la exemplul clar de la alegerile europarlamentare din primăvară –, vreau să atrag atenția prin această declarație că, risipindu-ne în urmărirea unor interese de moment, ne îndepărtăm de la menirea noastră principală.

Pentru că până acum declarațiile mele politice s-au înscris în sfera generală a educației și a cercetării, precizez că prezenta declarație se bazează doar pe „victima” ultimei moțiuni, dezbătută pe 23 septembrie și încă nevotată, cea care îl vizează, așa cum știm, pe Remus Pricopie, ministrul educației naționale.

Nu neg importanța utilizării tuturor pârghiilor necesare apărării democrației, doar îmi pun întrebări cu privire la demonetizarea acelorași instrumente prin folosirea lor în exces.