Tudor Ciuhodaru

## „Motor suicidar”

Un pacient de 31 de ani a ajuns în stare critică după ce a băut soluție de spălat motorul în scop suicidar. Pacientul a încercat inițial să se spânzure, după care a ingerat substanță corozivă. Pacientul prezenta hemoragie digestivă superioară și exista oricând riscul de perforație digestivă și a necesitat în urgență intubație orotraheală, resuscitare volemică, antisecretorii, antispastice, antalgice. Prognosticul imediat este extrem de rezervat. Este al doilea pacient internat la ATI-Toxicologie în doar două zile la Centrul de Traumă și Toxicologie „Sfântul Ioan”. În absența unui program național de prevenție și a asigurării suportului psihologic putem doar constata că epidemia tăcută a suicidului capătă proporții.

*

## „Medici în loc de brancardieri”

Peste 30 de pacienți în stare gravă au fost cărați de medicii de la urgențe pentru că UPU a avut un singur brancardier pe tură. Politraumatisme, accidente rutiere, pacienți în comă, fracturi deschise au așteptat transportul în sălile de operații, către mijloacele de investigații sau în secții, iar medicii și asistenții și chiar personalul de la pază au cărat pacienți. Ne întrebăm doar cum cred cei ce se cred stăpâni peste sănătate că poate fi cărat un pacient pe targă de către un singur om, pacient care riscă să rămână paralizat sau să-și piardă viața dacă intervenția nu se realizează în secunde.

Conducerea Spitalului Spiridon a fost informată despre această situație, dar a preferat să pună viața ieșenilor în pericol prin proasta administrație și pseudoeconomii. Situația nu este singulară și constatăm că de la măreața comasare și realizare pe hârtie a unui așa-zis spital de categorie I numărul cazurilor de malpraxis administrativ este în creștere.

Voi informa Parlamentul și voi cere o anchetă a Ministerului Sănătății pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete.

Aceste aberații confirmă iar necesitatea unui Centru de Traume și Toxicologie în care lucrurile să fie rezolvate de urgență.

## „Urgențele mele”

Poate că unii dintre dumneavoastră se întreabă dacă avem o urgență. Pot să vă răspund că avem nu una, ci două urgențe majore: acestea se numesc Iași și Moldova. Afecțiunile lor sunt cronice, dar au devenit urgențe din cauza indolenței și diletantismului unor indivizi venali, ce au răstignit interesele comunității pe altarul profitului personal.

După mai bine de două decenii de la Revoluție, Moldova a devenit cea mai săracă regiune din România și una dintre cele mai sărace din întreaga Europă. Copiii noștri pleacă peste hotare, în căutarea unei vieți măcar mai decente, părinții noștri se înghesuie la cozi pentru a primi câte două pâini gratuite, iar mulți dintre noi își caută cu disperare un loc de muncă. Iar Iașiul, vechea capitală a Moldovei, a devenit capitala sărăciei, fiind redus în ultimii ani la condiția unui târgușor de provincie. Toți suntem prinși într-un trafic de coșmar, pe străzi ce par scoase din Stalingradul anilor ’40. Toți ne urcăm în tramvaie, rugându-ne cu sufletul la gură ca măcar de data aceasta să nu sară de pe șine. Toți strângem caloriferul în brațe și ne spălăm cu apă rece, întrebându-ne ce vină și ce păcat ascuns trebuie să ispășim în fața administrației locale. Toți avem cel puțin o rudă care a căzut victima haitelor de câini comunitari. Toți respirăm praful unuia dintre cele mai poluate orașe ale țării și căutăm în zadar un petec de verdeață. Și, în tot acest timp, în Palatul Roznovanu se aude clinchetul cupelor de șampanie pentru încă o treabă bine făcută.