Monitorul Oficial·Partea II·14 iunie 2007
other
Adrian Moisoiu
Primirea de r„spunsuri la Óntreb„rile adresate membrilor Guvernului
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Am mai multe, chiar cinci sau ∫ase, nici eu nu ∫tiu exact, pentru c„ una dintre ele se divide.
O prim„ interpelare este adresat„ domnului Cristian David, ministrul internelor ∫i reformei administrative, ∫i se refer„ la modul Ón care Ón clipa de fa˛„ Prim„ria T‚rguMure∫ a Ón˛eles, prin Serviciul public comunitar pentru eliberarea ∫i eviden˛a pa∫apoartelor, s„ modifice numele unei str„zi, at‚ta timp c‚t este o problem„ Ón discu˛ie foarte important„ ∫i care d„ na∫tere la tensiuni locale, adic„ dac„ strada respectiv„ poart„ numele de C„l„ra∫i sau poart„ numele de str. Kossuth.
Œn acest sens, hot„r‚rea consiliului local, de schimbare a denumirii str„zii, a fost atacat„ la tribunal, unde oameni de∫tep˛i, cei de la tribunal, av‚nd Ón vedere c„ este o discu˛ie foarte important„, de natur„ istoric„, dac„ Kossuth a fost sau nu a fost un criminal, pentru c„ din cauza modului Ón care a dispus la momentul respectiv, anul 1848, a generat revolu˛ia, ∫i, ca urmare, 40.000 de rom‚ni au murit. S-au distrus atunci sute de case, sute
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 84/14.VI.2007 de biserici, ∫i acestea din dispozi˛ia sa. Ca urmare, tribunalul a hot„r‚t rejudecarea acestui proces.
At‚ta timp c‚t o hot„r‚re este Ón clipa de fa˛„ Ón discu˛ie, retrimis„ la instan˛„, este mai mult dec‚t clar c„ nu poate s„ fie o sentin˛„ definitiv„ ∫i, Ón consecin˛„, nu are ce s„ caute s„ se fac„ modific„ri privind denumirea ∫i eliberarea actelor celor care locuiesc pe strada respectiv„.
Deci Ól rog pe domnul ministru s„ se revin„ la legalitate ∫i s„ se opreasc„ acest demers p‚n„ c‚nd va exista o hot„r‚re definitiv„, dac„ va exista o hot„r‚re definitiv„ Ón acest sens, iar cei care se fac vinova˛i, ace∫tia s„ fie ∫i tra∫i la r„spundere.
O a doua interpelare se adreseaz„ aceluia∫i domn ministru, Cristian David, de la Ministerul Internelor ∫i Reformei Administrative, ∫i este vorba despre Consiliul Local din S‚ngeorgiu de Mure∫, jude˛ul Mure∫, unde exist„ de luni de zile un consilier care a plecat ∫i lucreaz„ undeva Ón str„in„tate, deci este normal c„ nu a participat Ón ultimele luni la cel pu˛in trei ∫edin˛e consecutive ale consiliului local.
De∫i filiala Mure∫ a Partidului Rom‚nia Mare a semnalat acest lucru Ónc„ de la data de 23 martie, consiliul local n-a binevoit s„ r„spund„. ™i, ca urmare, acesta figureaz„ Ón continuare consilier local, f„r„ s„ se poat„ Óncepe demersurile pentru constatarea vacant„rii postului de consilier local ∫i, respectiv, pentru ocuparea acestuia de cel care urmeaz„ imediat pe list„.
Cred c„ domnul ministru poate s„ se interpun„ ∫i, prin intermediul p‚rghiilor pe care le are la dispozi˛ie, s„ rezolve un asemenea abuz.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .