Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 decembrie 2005
procedural · respins
Liviu Doru Bindea
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Credeam c„ suntem Ón momentul Ón care merit„m aprecierile dumneavoastr„, c„ suntem al„turi pentru discutarea ∫i dezbaterea bugetului ∫i nu cred c„ cei care suntem aici ∫i din opozi˛ie merit„m o asemenea reac˛ie
din partea Domniilor voastre. Sper c„ sunte˛i Ón stare ∫i de alte reac˛ii, care s„ ne mobilizeze ∫i pe noi, s„ particip„m constructiv la acest buget.
Eu a∫ vrea doar s„ aduc un argument de natur„ juridic„ la sus˛inerile anterioare ale doamnei deputat, Ón care se invoca necesitatea indic„rii resursei financiare.
Nu face˛i confuzii, doamnelor ∫i domnilor colegi, Óntre prevederile constitu˛ionale, care nu au nimic Ón leg„tur„ cu Legea bugetului! Nici nu are cum s„ aib„ o asemenea prevedere leg„tur„ cu legea bugetului; ea se refer„ la celelalte proiecte legislative ∫i nu se poate referi la Legea bugetului, pentru c„ legea bugetului este chiar legea Ón care se constituie resursele financiare. Este ilogic, neconstitu˛ional ∫i nelegal s„ solici˛i ca Ón legea Ón care se constituie resursele financiare s„ indici resurse financiare! Aceasta facem acum! Œncerc„m s„ identific„m, cu concursul Guvernului, pe proiectul de lege al Guvernului, Ómpreun„, resurse financiare, dup„ ce am identificat aceste resurse financiare, sigur, prevederea este aplicabil„ celorlalte legi. Deci s„ nu facem confuzie Ón legea de constituire a resurselor bugetului, Ón care s„ solicit„m, s„ cre„m chiar p‚rghiile ce constituie obiectul de reglementare al legii! Haide˛i s„ trecem peste aceste lucruri ∫i s„ le Ón˛elegem din mers ∫i s„ nu le mai invoc„m!
Am intervenit, pentru c„ sunt convins c„ va fi tentat„ o anume parte a s„lii ∫i, de altfel, poate ∫i reprezentan˛ii Guvernului vor fi tenta˛i ca ∫i Ón continuare s„ se vin„ cu acelea∫i argumenta˛ii pe alte amendamente. Este inadmisibil! V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.