Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2007
procedural · respins
Pete ™tefan
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi 19
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului Dan ™tefan Motreanu, ministrul agriculturii, p„durilor ∫i dezvolt„rii rurale.
## Domnule ministru,
Legea nr. 247 din 2005 privind reforma Ón domeniile propriet„˛ii ∫i justi˛iei, precum ∫i unele m„suri adiacente, la titlul XI îRenta viager„ agricol„“ instituie renta viager„ agricol„ Ón scopul concentr„rii suprafe˛elor agricole ∫i acordarea unei sume de bani celor care Ónstr„ineaz„ sau arendeaz„ terenurile aflate Ón proprietate.
Art. 11, titlul XI din lege, reglementeaz„ ca ∫i condi˛ie de acordare a rentei viagere agricole dovada Ónstr„in„rii care, conform legii, se realizeaz„ prin actul de Ónstr„inare, Óncheiat Ón form„ autentic„.
Dovedirea condi˛iilor de acordare a rentei revine persoanei care solicit„ acesta, deci celui care vinde terenul agricol.
Œn norma metodologic„ de aplicare a prevederilor titlului XI din Legea nr. 247/2005, se prevede c„ persoanele care doresc s„ beneficieze de rent„ viager„ agricol„ trebuie s„ depun„ la biroul jude˛ean Ón a c„rei zon„ teritorial„ se afl„ terenul care este obiectivul v‚nz„rii, citez: îo copie de pe actul de v‚nzarecump„rare intabulat“. O astfel de prevedere nu exist„ Ón legea de baz„, unde se vede foarte clar c„ dovada Ónstr„in„rii se face prin, citez: îactul de Ónstr„inare Óncheiat Ón form„ autentic„“.
Prin introducerea Ón norma metodologic„ a condi˛iei intabul„rii terenului cump„rat, lucru neprev„zut Ón lege, s-a schimbat at‚t sensul, c‚t ∫i aplicabilitatea legii. Œn astfel de condi˛ii, Ón prezent, Legea rentei viagere este blocat„ ∫i persoanele Ón drept nu primesc sumele cuvenite.
Prin urmare, v„ solicit, domnule ministru, s„ preciza˛i Ón baza c„rui articol din Legea nr. 247/2005 s-a introdus Ón norma metodologic„ îcondi˛ia de intabulare“ a terenului de c„tre cump„r„tor ∫i ce demersuri ve˛i lua pentru deblocarea situa˛iei create de aceast„ prevedere din Norma metodologic„ pentru acordarea sumelor cuvenite persoanelor beneficiare de rent„.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.