Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Roberta Alma Anastase
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență
Discurs
Mulțumesc.
Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.
Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.
Titlul legii: Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.
Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Adoptat.
De la poziția 2 la poziția 10, observații? Nu sunt.
Adoptate.
De la poziția 11 la poziția 50, dacă sunt observații? Nu sunt.
Adoptate.
De la poziția 51 la poziția 101 sunt observații? Nu sunt.
Adoptate.
De la poziția 102 la poziția 164, dacă sunt observații? Nu sunt.
Adoptate.
De la poziția 165 la poziția 212, dacă sunt observații? Nu sunt.
Adoptate.
Restul rămâne la votul final.
15. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2011 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății.
Este procedură de urgență.
Am să invit Guvernul pentru a-și exprima punctul de vedere.
**Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu** _– secretar de stat în Ministerul Sănătății_ **:**
Mulțumesc, doamnă președinte.
Răzvan Vulcănescu este numele meu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Prin prezentul proiect de act normativ se urmărește reglementarea următoarelor aspecte: modificarea art. 671 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin înlocuirea termenului de „listă județeană” cu termenul de „listă națională” pentru experții medicali însărcinați cu efectuarea unui raport asupra unui caz de malpraxis. Astfel, vor fi evitate toate cazurile de incompatibilitate și se dă posibilitatea analizării cazurilor complexe de malpraxis de către mai mulți experți de aceeași specialitate.
Totodată, se stabilește ca lista unităților sanitare publice cu paturi, pentru care managementul asistenței medicale se transferă către autoritățile administrației publice locale, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătății.
În cadrul dezbaterilor ocazionate de ședința comună a celor două comisii de specialitate, respectiv Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, proiectului i-au fost aduse amendamente care vizează reglementarea coplății, pe care Ministerul Sănătății le susține.
Având în vedere cele sus-menționate, vă adresăm rugămintea de a adopta proiectul de lege în baza raportului de admitere, cu amendamente, al celor două comisii raportoare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .