Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gheorghe Ialomițianu
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege. Acest proiect de lege cuprinde reglementări pentru mai multe domenii de activitate. În primul rând, se repară o nedreptate făcută de Guvernul Ponta celor 234.000 de pensionari, și anume neaplicarea indicilor de corecție pentru stabilirea pensiilor. A trebuit să vină Curtea Constituțională să tragă de mânecă Guvernul Ponta să aplice corect legea. Din păcate, Guvernul Ponta a transformat această... aplicarea deciziei Curții Constituționale, de fapt să... pentru stabilirea corectă a pensiilor, într-o măsură, așa a transmis pensionarilor, că, de fapt, vrea să mărească pensiile. Guvernul Ponta trebuia să-și ceară scuze celor 234.000 de persoane că, de fapt, era un drept al pensionarilor, și nu o decizie a Guvernului Ponta de a mări pensiile.
Alte reglementări se referă la scoaterea din rezervele statului a unor cantități de combustibili. Sigur că pentru unii operatori economici lucrul acesta l-au făcut toate guvernele, este un lucru bun.
Și mai cuprinde transpunerea unor directive europene în domeniul instituțiilor de credit și adecvarea capitalului. De fapt, se întărește supravegherea prudențială din partea Băncii Naționale și se rezolvă unele... se elimină unele disfuncționalități în funcționarea instituțiilor de credit, mai ales în grupurile financiare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.