Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2015
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Mulțumesc.
Alte luări de cuvânt?
Nu sunt.
Proiectul de lege, nefiind amendamente, merge la votul final.
Are caracter ordinar.
În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Organizația Internațională de Poliție Criminală – INTERPOL privind privilegiile și imunitățile participanților la Conferința Regională a Organizației Internaționale de Poliție Criminală – INTERPOL de la București, ce se va desfășura între 12 și 22 mai 2015.
Obiectul de reglementare este ratificarea Acordului privind privilegiile și imunitățile participanților la această conferință. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Legea este ordinară.
Camera Deputaților e prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor din ședința din 21 aprilie 2015, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Organizația Internațională de Poliție Criminală – INTERPOL.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.